Kimchi tradițional – rețetă
Ingrediente:
- 5 kg vază chinezească (napa);
- o ridichie albă – chinezească (aproximativ 500 g);
- 2 morcovi;
- 2 pere coapte bine;
- 4 legături ceapă verde;
- 2 cepe galbene medii;
- 40 căței de usturoi;
- ghimbir proaspăt (aproximativ 50g)
- 4 căni apă;
- 4 linguri făină de orez glutinos (de mochi);
- 4 linguri zahăr;
- 4 căni fulgi de ardei iute gochugaru (fulgi, nu pudră);
- 1 cană sos de anșoa coreean;
- o jumătate cană mini creveți sărați;
- sare mare de murături.
Pentru măsurători am folosit o cană de 150 ml și o lingură normală de ciorbă.
Metodă:
Varza se despică în patru pe toată lungimea și se trece prin apă rece. Se sărează fiecare frunză (insistați spre cotor) și se asează într-un lighean timp de 4 – 6 ore. Varza trebuie întoarsă la fiecare oră. După ce trec ce le 4-6 ore, varza se spală de 3 ori în apă rece și se lasă la scurs 30 de minute.
Între timp (până se sărează varza) pregătiți sosul.
Puneți într-o cratiță cu fundul gros, cele 4 căni de apa și 4 linguri de făină de orez glutinos și porniți focul. Mestecați încontinuu până începe să fiarbă și să se îngroașe. Adăugați cele 4 linguri de zahăr, mai fierbeți un minut și stingeți focul. Lasați să se răcească complet. Sosul trebuie să fie gros, legat dar să curgă din lingură.
Feliați julienne ridichiea și morcovul. Ceapa verde tăiați-o bastonașe de 3-4 cm.
Într-un blender mixați: ceapa galbenă, usturoiul, ghimbirul și perele.
Răsturnați conținutul din blender într-un lighean și amestecați bine cu sosul de făină (răcit complet), fulgii de ardei iute, sosul de anșoa, creveții și legumele feliate. Sosul pentru kimchi este gata.
După ce varza s-a scurs, întindeți sos pe fiecare frunză (insistând la cotor) și puneți verzele în recipientul unde vor fermenta (care a fost dezinfectat înainte). Frunzele de varză trebuie să fie complet acoperite cu sos. Tineti recipientul la temperatura camerei timp de 2 zile (ar trebui să facă bule încă din prima zi). După cele 2 zile puteți transfera recipientul la frigider sau puteti transfera conținutul în recipiente mai mici pe care le băgați la frigider. Kimchi se poate consuma imediat. Dacă vă place gustul acru, atunci lăsați-l la frigider cel puțin 10 zile. Kimchi continuă să fermenteze și la frigider, însă mai încet.
Sfaturi:
- alegeți varză de calitate, fără pete, partea albă (spre cotor) trebuie să fie lucioasă și frunzele cât mai verzi (spre vârf);
- am găsit varză chinezească și ridichie albă la Kaufland și la Carrefour;
- toate ingredientele ”exotice” (sosul de anșoa, creveții, fulgii de ardei iute gochugaru și făina de orez glutinos) pot fi achiziționate de la magazinele coreene din țară;
- fulgii de ardei gochugaru trebuie să fie mari (nu pudră – poza mai jos)
- recipientele folosite pentru păstrarea kimchi-ului trebui să se închidă etanș.
Spor la bucătărit!
There are no comments
Add yours