20210104000810_0

„Luna uriașă” a apărut pe docul râului Han în speranța de oferi relaxare coreenilor în perioada pandemiei

O instalație de artă în formă de lună uriașă a fost amplasată pe un doc al  râului Han, a declarat, de curând, guvernul  capitalei Seul.

Instalația numită „Dalbitnodeul”, care înseamnă „Nodeul sub lumina lunii”, este alcătuită din 2 structuri metalice circulare, fiecare cu diametrul de 12 metri, adiacente insulei Nodeul, aproape de mijlocul orașului, potrivit unui comunicat Yonhap.

Există o punte de observare la nivelul al doilea, cu vedere minunată la  râul  Han și centrul orașului Seul și scări în interiorul instalației, unde oamenii pot sta și urmări concerte de mici dimensiuni, susținute pe puntea exterioară, se arată într-un comunicat oferit de guvernul orașului.

Designul a fost realizat de o echipă de artiști din Coreea de Sud numită Nameless Architecture și a fost ales în cadrul unei competiții internaționale anul trecut.

“Sperăm că Dalbitnodeul va scoate la iveală frumusețea naturală a Insulei Nodeul și va fi apreciată de cetățeni ca un proiect de artă publică care a fost realizat pentru a liniști mințile epuizate ale oamenilor în această perioada dificilă”, a spus Yoo Yeon-sik, șeful departamentului de cultură al guvernului orașului.

Autoritățile coreene s-au gândit și la o ceremonie oficială de inaugurare pentru această construcție. Momentan este programată pentru  data de 26 februarie, ziua primei luni pline a Noului An Lunar, dar poate fi modificată din cauza pandemiei de coronavirus.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.