2021-p4gsummit

Orașul Seul găzduiește summit-ul multilateral P4G privind clima

Summit-ul 2021 P4G (Parteneriat pentru creștere verde și solidaritate a obiectivelor globale pentru obținerea scopul global 2030) organizat în Seul a avut ceremonia de deschidere astăzi, 30 mai, relatează Korea.net. 

P4G este un eveniment multilateral creat pentru a discuta metodele durabile de dezvoltare la nivel mondial, precum răspunsul la schimbările climatice. Aceasta este a doua ediție după cea inaugurală, care a avut loc în octombrie 2018 la Copenhaga – Danemarca, precum și primul summit multilateral privind mediul găzduit de Coreea. Printre participanții prin videoconferință se numără 47 de șefi de stat, precum președintele Moon Jae-in, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Boris Johnson, președintele francez Emmanuel Macron, președintele Consiliului European, Charles Michel și premierul chinez Li Keqiang, precum și 21 de lideri ai organizațiilor internaționale. Evenimentul se desfășoară până pe 31 mai sub tema „Recuperare verde către neutralitatea carbonului”.

În ceremonia de deschidere, ce a avut loc la Dongdaemun Design Plaza din Seul, s-au prezentat câteva videoclipuri și dansuri, prin intermediul tehnologiei digitale ultramoderne din Coreea, sub tema „Green We Go, Change We Make”. În discursul său, Președintele Moon a vorbit despre consolidarea angajamentelor cu privire la acțiunile climatice, pentru o „redresare ecologică incluzivă”, care vizează țările aflate în curs de dezvoltare, în sensul depășirii crizei climatice globale fără precedent. “Coreea va juca un rol responsabil ca națiune de legătură între țările în curs de dezvoltare și cele avansate și va depune eforturi pentru a face din acest summit un loc în care liderii să poată facilita viziuni fezabile și consolida cooperarea”, a spus Moon.

 

Pe 31 mai, el va lua parte la o discuție online în timp real cu șefi de stat sau cu înalți oficiali străini, inclusiv trimisul prezidențial special al SUA, John Kerry, prim-ministrul danez Mette Frederiksen și președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen . În afară de summit, discuțiile programate cu specialiști vor avea ca temă produsele alimentare și agricultura, apa, energia, orașele și economia circulară.

P4G se va încheia odată cu adoptarea Declarației de la Seul. Cheong Wa Dae a numit summit-ul o oportunitate de a construi o solidaritate globală pentru reconstrucția mai bună și mai ecologică după încheierea pandemiei și de a stimula acțiunea climatică în era neutralității carbonului din 2050. În același timp, evenimentul va servi ca o piatră de temelie pentru Coreea în sensul de a deveni țara fruntașă în a răspunde problemelor climatice și de mediu.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.