Primul caz suspect de hepatită de origine necunoscută din Coreea de Sud: cine este pacientul infectat
Coreea de Sud a identificat primul său caz suspect de hepatită acută de origine necunoscută la un copil. Anunțul a fost făcut cu o zi în urmă de au autorităţile sanitare, în contextul în care sute de cazuri similare au fost raportate în Europa şi în întreaga lume, informează agenţia Yonhap, preluată de Agerpres.
Potrivit Agenţiei Coreene pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (KDCA), cazul de hepatită acută, care provoacă inflamaţia ficatului, a fost raportat la data de 1 mai.
Copilul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost infectat atât cu adenovirus – care provoacă adesea boli respiratorii în rândul minorilor – cât şi cu COVID-19.
Potrivit oficialilor din sănătate, acest caz suspect nu pare să fie strâns asociat vaccinurilor împotriva COVID-19.
Potrivit KDCA, până în prezent 237 de cazuri de hepatită acută de origine necunoscută la copii au fost raportate în 19 ţări, inclusiv în Statele Unite, Italia şi Spania, începând din aprilie, când au fost raportate primele cazuri în Marea Britanie. Dintre aceste cazuri au fost consemnate patru decese.
Copiii, cu vârste cuprinse între o lună şi 16 ani, au prezentat în majoritate simptome gastrointestinale, inclusiv dureri abdominale, diaree şi vărsături, care au precedat prezentarea la spital cu hepatită acută severă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Virusurile obişnuite care provoacă hepatită virală acută – virusurile hepatitei A, B, C, D şi E – nu au fost detectate în niciunul dintre aceste cazuri, a indicat OMS, mai arată sursa citată.
There are no comments
Add yours