pandora_poster2

Lee Ji Ah se transformă în întruchiparea răzbunării în drama „Pandora: Beneath the Paradise” – Trailer-ul + FOTO uimitoare

Data de 11 martie se apropie cu pași repezi, mulți dintre noi fiind în așteptarea lansării primului episoda al dramei „Pandora: Beneath the Paradise”.

Drama este creată de Kim Soon Ok, scriitoarea serialului de succes „The Penthouse”, și regizată de Choi Young Hoon, care a lucrat recent cu Lee Sang Yoon la drama de succes a canalului SBS „One the Woman”.

Serialul – al cărui număr de episoade rămâne, pentru moment, necunoscut – va fi difuzat de canalul tvN în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 21:10 p.m. KST.

Pandora: Beneath the Paradise” de la tvN urmărește povestea răzbunării unei femei care începe să descopere cu înfrigurare adevărul din spatele trecutului ei, după ce și-a pierdut memoria și a realizat că viața ei perfectă a fost orchestrată ca parte a planului măreț al cuiva.

Sinopsis

Pentru a-și proteja familia mult-iubită, Hong Tae-Ra (Lee Ji-Ah) trebuie să devină Prima Doamnă a Coreei.

Hong Tae-Ra are o viață perfectă alături de iubitul ei soț Pyo Jae-Hyun (Lee Sang-Yoon) și de fiica lor îndrăgită, cu excepția unui singur lucru: nu își amintește deloc trecutul ei. Într-o zi, își recapătă brusc memoria și este pusă în situația de a se confrunta cu un trecut chinuitor. Viața ei perfectă este acum ruptă în bucăți și aceasta se trezește într-o situație de necontrolat. Ea ajunge, astfel, în situația de a se lupta ca să se răzbune pe cei responsabili pentru trecutul ei extrem de agitat.

Pyo Jae-Hyun este căsătorită cu Hong Tae-Ra. Este un dezvoltator extrem de inteligent, care a dezvoltat o nouă tehnologie în domeniul inteligenței neuronale. El își conduce afacerea cu blândețe, având o personalitate sensibilă, drept pentru care este admirat de cei din jurul său. În plus de asta, oamenii din lumea politică încep să vorbească despre el ca fiind următorul candidat la președinția țării.

Echipa de producție a dramei a transmis următorul mesaj: „Situațiile mereu schimbătoare și suspansul create de personajele cu două fețe vor oferi publicului-spectator un divertisment dramatic. Vă rugăm să așteptați cu nerăbdare scenele spectaculoase, ce au în centrul lor o producție dinamică și acțiune intensă.”

Pentru a vă face o idee despre acest serial, care va cucerit cu siguranță o mulțime de inimi, vă invităm să urmăriți trailer-ul de mai jos!




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.