“Hi, school – Love on” – un serial despre iubire si sacrificii
Intr-o perioada in care am multe seriale incepute, printre care si “varfurile de lance” ale acestor zile (“Descendants of the sun’ si “Goodbye mr. Black”), mi s-a facut doar de o altfel de poveste, asa ca mi-am indreptat atentia spre serialul “Hi, school – Love on/하이스쿨 – 러브온”. La doi ani de la aparitia sa, serialul regizat de Sung Joon-Hae, dupa o poveste de Lee Jae-Yeon, m-a prins inca din primele minute, astfel ca nici nu stiu cand au trecut cele 20 de episoade, cate are aceasta drama. Pentru ca cea mai frumoasa perioada din viata este copilaria, iar perioada care isi pune cel mai mult amprenta asupra noastra este adolescenta, “Hi, school – Love on” a fost ca o reintoarcere in timp pentru mine. Lasand la o parte elementele de natura fantastica, in acest serial am regasit multa emotie, prietenie si dragoste. Si pentru ca tot vorbim despre dragoste, serialul ne arata ca dragostea inseamna sacrificiu, compromisuri si lacrimi, deopotriva cu zambetele, fluturii in stomac si senzatia ca intreg pamantul iti apartine.
“Hi, school – Love on” este deci un serial despre adolescenti si dragoste, cu toate provocarile pe care le implica aceasta perioada. Este un serial despre tineri frumosi, inteligenti si cu un suflet nobil, dar si despre gelozii, invidie si rautate. In centrul povestii stau Shin Woo-Hyun, interpretat ireprosabil de Nam Woo-Hyun (남우현 – n. 8 februarie 1991, membrul trupei Infinite) si Lee Seul-Bi (Kim Sae-Ron/김새론 – n. 31 iulie 2000), ambii de o gingasie pe care nu mi-o puteam imagina pana acum si care transmit o emotie aproape tangibila. Un personaj-cheie in serial este si Hwang Sung-Yeol, interpretat de Lee Sung-Yeol (이성열 – n. 27 august 1991, colegul de trupa al lui Nam Woo-Hyun in “Infinite”). Pozitionandu-ma inca din primele minute in favoarea lui Shin Woo-Hyun, recunosc ca l-am tolerat foarte greu pe Hwang Sung-Yeol, personaj ce mi-a fost profund antipatic inca de la inceputul serialului. Desi am inteles intru-catva ratiunile din spatele comportamentului sau, nu am putut deloc sa empatizez cu el.
In serial veti regasi insa o multime de fete cunoscute, actori tineri si frumosi, cu roluri care va vor merge cu siguranta la suflet. Dintre acestia, ii amintim pe:
** Choi Soo-Rin – An Ji-Hye (professor de etica, mama biologica a lui Shin Woo-Hyun si mama vitrega a lui Hwang Sung-Yeol)
** Jeong Jae-Sun – Kong Mal-Sook (cunoscuta si ca Ms. Kong, bunica de pe latura paterna a lui Woo-Hyun, care l-a crescut cu multa dragoste si grija dupa ce parintii lui au divortat si au plecat fiecare unde a vazut cu ochii)
** Jo Yeon-Woo – Hwang Woo-Jin (politest, tatal lui Sung-Yeol)
** Shin Hyun-Tak – Kang Ki-Soo (cel mai bun prieten al lui Woo-Hyun, are o multime de joburi part-time pentru a-si ajuta familia)
** Kim Min-Suk – Park Byung-Wook (un fost “lacheu” al lui Choi Jae-Suk. In cele din urmă el părăsește grupul atunci când Jae-seok începe sa o agreseze pe Seul Bi, nu pentru că o ar placea-o, ci pentru ca nu ii place să intimideze fete și copii)
** Kim Young-Jae – Choi Jae-Suk (batausul scolii. Pentru ca tatal sau il abuzeaza, aplica acelasi comportament la scoala, pe copiii mai slabi decat el. Este indragostit de Lee Da-Yool)
** Kim Min-Young – Na Young-Eun (o adolescenta mai dura, vazuta ca o batausa de o parte dintre colegii sai, care provine dintr-o familie saraca si care este indragostita de Sung-Yeol. In final, ea ramane cu Kang Ki-Soo)
** Na Hae-Ryung – Lee Ye-Na (provine dintr- familie bogata, parintii oferindu-I totul, dar avand si multe asteptari de la ea. Este cea mai buna prietena a lui Young-Eun si este indragostita de Shin Woo-Hyun, pe care va incerca sa il atraga sprea ea cu totul felul de trucuri, fara a avea insa vreun success)
** Kim Soo-Yeon – Lee Da-Yool (viseaza sa devina cantareata, dar cum nu are deloc bani merge sic anta prin cluburi in speranta ca astfel va intalni pe cineva care sa ii remarce talentul)
** Baek Seung-Heon – Yang Tae-Ho (un alt lacheu al bandei lui Choi Jae-Suk, care renunta insa la aceasta calitate cand se indragosteste de Joo-Ah)
** Jung Yoo-Min – Kim Joo-Ah (vicepresedintele clasei. Are sentimente pentru Tae-ho, dar niciodată nu i le-a arătat până când tatal lui nu a fost internat în spital. Tatal ei a abuzat-o in copilarie si de aceea lucreaza in mai multe locuri pentru a fi independenta financiar si a se putea descurca singura in viata. Este prietena cu Seul Bi.
• Lee Chang-Jae – Lee Seok-Hoon (presedintele clasei, un elev foarte bun la invatatura)
• Lee Si-Hoo – Ko Chun-Sik (un elev las, agresat de gasca lui Jae-seok, dar care capata pe parcurs curaj si devine un ajutor pentru Woo Hyun)
• Kim Kwang-Sik – Kim Kwang-Sik (profesorul de muzica)
• Han Soo-Yeon – Choi So-Jin (professor)
• Fabien Yoon – Philip
• Choi Sung-Guk – ingerul care a devenit om
• Lee Chang-Joo – ingerul din cer, seniorul lui Lee Seul-Bi
• Baek Seung-Heon – Tae-Ho
Pe langa povestea de success si distributia mentionata, OST-urile sunt si ele numai unul si unul. Ca dovada, lista de mai jos:
1. “아까워” (Too Good) Jung Gi-go feat. Min-woo of Boyfriend
3:30
2. “쇼콜라 체리밤” (Chocolate Cherry Night) Mad Clown and Yozoh
3:05
3. “뜬뜬뜬뜬 뜨든뜬” (C’mon C’mon) Crayon Pop
3:08
4. “야야야” (Ya Ya Ya) Urban Zakapa
5. “내 맘이 그게 아닌데” (What My Heart Wants to Say) Lel feat. Linzy of Fiestar
4:27
6. “너의 왈츠” (Your Waltz) Afternight Project 4:21
7. “너를” (You) Afternight Project 3:53
8. “아까워 (Inst.)” (Too Good (Inst.)) 3:30
9. “쇼콜라 체리밤 (Inst.)” (Chocolate Cherry Night (Inst.)) 3:05
10. “뜬뜬뜬뜬 뜨든뜬 (Inst.)” (C’mon C’mon (Inst.)) 3:08
11. “내 맘이 그게 아닌데 (Inst.)” (What My Heart Wants to Say (Inst.)) 4:27
12. “너의 왈츠 (Inst.)” (Your Waltz (Inst.)) 4:21
13. “너를 (Inst.)” (You (Inst.)) 3:53
Text:한사랑
There are no comments
Add yours