Bong Joon-ho,regizorul filmului „Parasite”, și mii de artiști sud-coreeni cer o anchetă oficială după moartea actorului Lee Sun-kyun
Mii de profesioniști din industria de film sud-coreeană, printre care se numără şi regizorul filmului „Parasite”, Bong Joon-ho, au solicitat o anchetă privind modul în care autoritățile au gestionat ancheta față de actorul Lee Sun-kyun, găsit mort în luna decembrie, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Lee Sun-kyun, care a obţinut succesul internaţional odată cu rolul patriarhului bogat din filmul Parasite, premiat cu Oscar în 2020, a fost găsit mort luna trecută în urma a ceea ce pare a fi o sinucidere.
Bong Joon-ho, alături de peste alţi 10 profesionişti din film, muzică şi industria de divertisment sud-coreeană au susţinut o conferinţă de presă la Seul, solicitând autorităţilor să verifice dacă Poliţia a tratat cazul lui Lee fără să încalce regulile de securitate şi confidenţialitate.
Întrucât cazul a fost relatat prima dată de un ziar local, citând un oficial din cadrul Poliţiei, reputaţia lui Lee a avut de suferit din cauza scurgerilor constante de informaţii din anchetă chiar şi după ce rezultatele multiplelor teste antidrog la care a fost supus actorul sud-coreean s-au dovedit a fi negative, au spus aceştia.
Artiştii au denunţat de asemenea mediatizarea „senzaţionalistă” a cazului de către unele publicaţii şi influenceri de pe YouTube, care au pus accentul pe viaţa privată a lui Lee, folosind informaţii neverificate, şi au etichetat astfel de practici ca fiind „jurnalism galben”.
„Cerem o anchetă bazată pe fapte pentru a vedea dacă au existat probleme legate de securitate în ceea ce priveşte investigaţia Poliţiei”, a spus Bong, dând citire unei declaraţii semnate de peste 2.000 de artişti şi 29 de asociaţii din industrie.
„Întrebăm presa şi mass-media”, a spus cantautorul Yoon Jong-shin. „Nu cumva mediatizarea voastră senzaţionalistă s-a concentrat pe viaţa privată a unei persoane doar pentru că era un artist cunoscut?”.
Presa și poliția sud-coreeană, sub lupă după sinuciderea actorului Lee Sun-kyun
Apelurile către Poliţia din Incheon, care l-a investigat pe Lee, au rămas fără răspuns. Şeful Poliţiei a negat că ar fi încălcat reguli de securitate şi şi-a exprimat regretul pentru moartea actorului.
Moartea sa a provocat un val de critici din partea industriei cinematografice şi a publicului referitoare la modalitatea deseori dură şi publică a anchetelor în care sunt implicate celebrităţi, care alimentează astfel acoperirea mediatică şi pune presiune pe aceste persoane.
Yoon a nominalizat o relatare a postului public de televiziune KBS, care a inclus înregistrarea unui apel între Lee şi o animatoare dintr-un bar, şi a pus sub semnul întrebării maniera în care aceasta serveşte dreptul la informare, cerând ca articolul să fie şters.
KBS nu a dat imediat curs unei solicitări transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă. Lee s-a prezentat de trei ori la sediul Poliţiei sud-coreene, în cadrul unor înfăţişări foarte mediatizate, începând din octombrie şi până în decembrie, ultima dată participând la un interogatoriu de 19 ore, inclusiv pe timpul nopţii, şi a părăsit secţia de poliţie în Ajunul Crăciunului.
Artistul sud-coreean a negat că ar fi luat droguri ilegale cu bună ştiinţă şi a spus că a fost înşelat de o animatoare dintr-un bar care ulterior l-a şantajat, a relatat presa locală înainte de moartea sa.
There are no comments
Add yours