Han Kang, un exemplu viu de modestie și simplitate. Autoarea speră că „viaţa ei nu se va schimba prea mult” după câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură
Autoarea sud-coreeană Han Kang, care a câştigat recent Premiul Nobel pentru Literatură, a declarat că speră ca viaţa ei de zi cu zi să nu se schimbe prea mult după această onoare istorică, anunţă AFP citat de News.ro.
Câştigarea premiului Nobel a fost „un moment de bucurie şi recunoştinţă şi am sărbătorit în linişte în acea seară”, a declarat Han Kang la un eveniment de decernare de premii organizat la Seul, pe 17 octombrie.
Victoria lui Han a dus la o explozie a vânzărilor cărților sale în Coreea de Sud, site-urile web ale marilor librării şi edituri blocându-se la scurt timp după ce anunțul a fost făcut, zeci de mii de persoane grăbindu-se să îi comande cărţile.
„Săptămâna trecută, plină de atâţia oameni care au împărtăşit bucuria mea ca şi cum ar fi fost a lor, va rămâne în memoria mea ca o experienţă specială şi emoţionantă”, a mărturisit romanicera.
De la anunțarea premiului Nobel și până pe 16 octombrie, cel puţin 1,06 milioane de exemplare, inclusiv cărţi în format electronic, fuseseră vândute; în 10 octombrie, librăriile afirmând că vânzările au fost „fără precedent” şi au stimulat în mod dramatic vânzările de literatură sud-coreeană, în ansamblul lor.
Autoarea spune, de asemenea, că speră că îşi va putea continua rutina normală, concentrată pe scris. „Sper şi cred că viaţa mea de zi cu zi nu se va schimba prea mult”, a spus ea. „Sunt o persoană care se conectează cu lumea prin scris şi sper să continui să scriu şi să mă întâlnesc cu cititorii prin cărţile mele, aşa cum am făcut întotdeauna”, a continuat aceasta.
Han Kang a transmis, de asemenea: „Eu nu beau alcool. Recent, am încetat să mai consum orice fel de cofeină, inclusiv cafea, din motive de sănătate. Rareori călătoresc, lucru care îmi plăcea cândva. Cu alte cuvinte, sunt adesea întrebată: „Ce vă distrează în viaţă?”. În schimb, îmi place să merg pe jos”. Ea a spus că în prezent lucrează la finalizarea unui roman pe care l-a început în primăvară, care speră să fie gata de lansare anul viitor.
„Dar pentru că de multe ori judec greşit calendarul propriilor mele scrieri, nu pot da un răspuns ferm cu privire la data exactă la care va fi finalizat”, a adăugat ea.
Mai mult decât atât, Han Kang spune c[ se gândeşte să scrie încă trei cărţi, adăugând că speră ca acestora să le dedice următorii şase ani din viaţa sa – înainte de a împlini 60 de ani.
„Cu toate acestea, aşa cum a fost întotdeauna, bănuiesc că pe măsură ce le scriu, îmi vor veni idei pentru mai multe cărţi şi nu voi înceta niciodată să mă gândesc la cărţile pe care vreau să le scriu”, a mai spus ea.
„Acest lucru mă face să mă tem că s-ar putea să nici nu pot muri cum trebuie, fiind mereu bântuită de gândul la următoarele trei cărţi pe care vreau să le scriu”, a conchis îndrăgita autoare sud-coreeană.
Reamintim că Han Kang este cunoscută în străinătate mai ales pentru romanul „The Vegetarian”, câştigător al premiului Man Booker, primul ei roman tradus în limba engleză.
Recent, autoarea în vârstă de 53 de ani a devenit prima scriitoare asiatică care a câştigat premiul Nobel, fiind aleasă „pentru proza sa poetică intensă care confruntă traume istorice şi expune fragilitatea vieţii umane”, conform anunțului făcut de Academia Suedeză săptămâna trecută.
There are no comments
Add yours