Asia Fest 2017- campionii mondiali Kendama se întâlnesc, la Romexpo, cu vedetele Cosplay-ului japonez și cu opera chineză

Cea de-a V-a ediție Asia Fest, care va avea loc în perioada 24- 26 noiembrie 2017 la Romexpo (pavilionul C3), este dedicată culturii și tradițiilor Chinei și aduce publicului bucureștean 3 zile de spectacole cu muzică și dansuri specifice, bucătărie tradițională asiatică, ateliere, expoziții și multe surprize de care fanii români și străini se vor bucura cu siguranță. Intrarea va fi 5 lei, iar copiii sub 12 ani au acces gratuit.

Ediția acestui an va găzdui finala concursului Ziua Națională Depozitul Kendama (25 noiembrie), a cărui etapă preliminară va avea loc în data de 18 noiembrie în mai multe orașe din tară. În finala ZNDK vor intra automat câștigătorii din fiecare oraș, dar vor mai avea o șansă și cei prezenți. Finala va fi jurizată de Bryson Lee, Lukas Funk, Max Norcross și Oase. Vor fi prezenți și Alpha, Sweets Pro Team România si DKIPA. În 26 noiembrie, tot în cadrul Asia Fest, se va organiza un concurs de Kendama pentru amatori.

Bryson Lee, originar din Insula Oahu, Hawaii, și-a câștigat locul într-o echipă Sweet Kendama în vara anului 2015, în urma unui concurs de sponsorizări online. Acesta a reușit să depășească numărul record de puncte la campionatul mondial din 2016, ceea ce i-a adus locul 1 mondial. În 2017 a reusit să se claseze pe locul 2 la campionatul mondial.

Competiția națională este organizată de DEPOZITUL KENDAMA în parteneriat cu Asia Fest. DEPOZITUL KENDAMA a reușit să aducă în țară cele mai cunoscute branduri de kendama din lume, printre care SweetsKendamas, KendamaUSA, Grain Theory, Sol Kendama, Kendama Israel etc. și a deschis primul magazin din România care vinde exclusiv kendame.

Trofeul oferit câștigătorului Finalei ZNDK este realizat de Kazuma Iwata, cel care confecționează kendamele Mugen Musou – cel mai autentic brand de kendame japoneze, realizate manual. Kazuma este și autorul trofeului de la Campionatul Mondial de Kendama, organizat anual în Japonia.

Concursul Cosplay, o tradiție

De asemenea, deja cunoscut de publicul amator, în acest an va avea loc, din nou, concursul Cosplay. Printre invitații surpriză care vor juriza se află și Pugoffka din Ucraina, fotograf și cosplayer, cu un portofoliu greu de egalat. Povestea ei ca fotograf de cosplay a început cu 8 ani în urmă, odată cu prietenia cu un cosplayer. De atunci, fotografia de cosplay a devenit pasiunea vieții ei, făcând sute de foto-seturi în acești ani. După o vreme a devenit și cosplayer, momentan dezvoltându-și talentele în croitorie și făcându-și propriile costume.

Al doilea cosplayer care va juriza concursul este MyReality Cosplay, artist celebru din Ucraina, LARPist și cosplayer cu o pasiune uriașă pentru costumele care implică armuri complexe, unde fiecare detaliu este conceput la milimetru. Costumul său de Inquisitor din universul Warhammer 40.000 i-a adus premii la multe evenimente, iar unul dintre ele este premiul ”Best Armor Award”, câștigat anul acesta la CosplayGen Awards, competiție mondială de cosplay, a cărei finală a avut loc în cadrul JapAniManga Night la Davos, Elveția. Regulamentul concursului de cosplay îl găsiți AICI.

Momente artistice, workshop-uri și special sales

În premieră, anul acesta Asia Fest aduce, în parteneriat cu Institutul Confucius București, un ansamblu formidabil de 12 cântăreți chinezi de muzică clasică. Liderul ansamblului, Sun Lu, secretar al Youth League Committee, de profesie pianist, lucrează în China, în cadrul University of Political Science and Law și predă cursuri de chineză și muzică clasică străină. Toți cei 12 cântăreți aparțin grupului vocal al Universității de Stiințe Politice și Drept din China și au participat la nenumărate festivaluri și concursuri organizate în China.

Asociația culturală Sarang Hangug va promova cultura coreeană prin momente artistice de excepție (recital K-Pop, recital muzică trot, Flashmob Dokdo) și workshop-uri interesante – atelier caligrafie coreeană pe evantaie, decorat lampioane cu flori de cireș și realizare coastere personalizate.

Asia Fest va găzdui, în premieră, și Aleea Artiștilor, o zonă dedicată artiștilor cu lucrări fanart sau concepte originale. Aleea Artiștilor este un pseudo-eveniment, care întregește festivalul.

Geek Corner este unul dintre cele mai mari magazine cu produse pentru fandoms din Ungaria. Colțul „tocilarilor” este un loc pentru toți fanii filmelor, comicurilor, anime-urilor, serialelelor tv și jocurilor video, care vinde tot felul de produse interesante precum haine, căni, jucării, figurine, brelocuri, postere și altele. Și Sokoni, cel mai mare distribuitor de mâncare indiană, uleiuri esențiale și produse ayurvedice din Europa, vine la Romexpo în perioada 24- 26 noiembrie.

Demonstrații culinare

În cadrul Asia Fest veți putea degusta preparate japoneze gustoase à la Chef Tiberiu Punkosti, de la Roka Events. Tiberiu Punkosti a fost atras de mic de tainele alchimiei culinare, mai cu seamă de tainele bucătariei orientale și în special a celei japoneze. El va găti, în cadrul festivalului, ramen, hashimaki (pizza japoneză), taco în stil japonez cu kimci și carne sau vegetariene și, evident, sushi. Demonstrații culinare vor face și chefii John Menumorut, Robert Petrescu (câștigător ultima ediție Masterchef) și Nori Yakitori.

Restaurantul Harbin se alătură și el celei de-a V-a ediții Asia Fest cu preparate speciale. Meniul ales special pentru eveniment constă în pachețele de primăvară, pui shanghai, colțunași, Chao mi fen, orez cu legume, vită cu legume și tort de bezea cu înghețată prăjită.

De asemenea, despre arta cafelei turcești și creații artistice de tradiție aflăm de la Centrul turc Yunus Emre, care va prezenta, în cadrul Asia Fest, demonstraţii de preparare a ceaiului şi cafelei turcești, modul în care se servesc cafeaua și ceaiul turcesc, preparate ale bucătăriei turcești care se servesc alături de ceai și cafea, ateliere de creație artistică – arta confecționării fructelor parfumate din săpun și  “EBRU”(pictură pe apă). În premieră la Asia Fest, Fundația Tuna va aduce dansul dervish-ului, un moment fascinant și plin de spiritualitate.

Și să nu uităm desertul: și anul acesta înghețata thailandeză iRolls va fi prezentă la Asia Fest. Rolls este o animație culinară inovativă. Datorită tehnicii de congelare distincte, pe o plită din oțel care este răcită până la o temperatură de -25 de grade, înghețată este amestecată, întinsă și strânsă în formă unor rulouri. Prin amestecarea și agitarea ei în mod continuu în “tigaia” rece, se creează o cremă ce îngheață rapid în doar 5-10 secunde. Acest desert asiatic frecvent întâlnit în Tailanda este preparat cu ingrediente proaspete, precum fructe de sezon sau dulciurile dumneavoastră preferate.

Asia Fest, organizat anual de Media Events (www.media-events.ro), este primul festival din România dedicat promovării valorilor culturale ale continentului asiatic. Culturile țărilor asiatice au fost dintotdeauna un mister pentru europeni, iar în România, în ultimii ani, s-a dezvoltat o atracţie specială faţă de ţări precum Japonia, China, Turcia, India sau Coreea de Sud. Asia Fest este conceput ca un dialog cultural, un mix compus atât din spectacole, prezentări și workshop-uri  culturale, cât și din produse culinare, toate din țări precum Japonia, China, Coreea de Sud, Vietnam, Mongolia, Thailanda, Indonezia, Malaezia, Burma, Filipine, India, Pakistan, Bangladesh, Azerbaidjan, Kazakhstan și Turcia.

Pentru mai multe informații și program, accesați www.asiafest.eu.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.