Budismul in Coreea de Sud (Partea a III-a)

Ceaiul si mancarea in templele budiste
Ceaiul în budismul coreean a fost introdus pentru prima dată în secolul al VI-lea sau al VII-lea, cel mai probabil de călugării budiști care s-au întors din China. Există rapoarte timpurii despre ceai în Samguk Yusa și Samguk Sagi (cărți de istorie coreene antice – n.r). Rapoartele au remarcat faptul că Regina Seondeok – 선덕여왕 (a condus ca regină regatul Silla, unul dintre Cele Trei Regate ale Coreei, din 632 până în 647 – n.r.) a băut ceai, iar Regele Munmu – 문무왕, în 661, a ordonat ceai.

În timpul dinastiei Goryeo, între secolele al X-lea și al XIII-lea, ceaiul a fost oferit nu numai în ceremoniile de rudenie, dar și in ceremoniile budiste. O astfel de ceremonie budista este cunoscuta sub numele de Hon-ta, in timpul acesteia oferindu-se frunze de ceai verde în față statuilor lui Buddha din temple. Cultura de ceai a fost strâns legată de budism, dar atunci când confucianismul a devenit filosofia dominantă la sfârșitul secolului al XIV-lea, atât consumul, cat și utilizarea ceremoniala de ceai au fost interzise.

În timpul dinastiei Joseon au existat puține dovezi ale culturii ceaiului în Coreea. Marele restaurator al culturii ceaiului este considerat a fi un călugăr budist tânăr, cunoscut sub numele de Cho Ui (1786-1866). Conform unei legende, in 1836, Cho Ui statea la Iljiam, schitul templului Daehungsa (în apropierea Haenam). Aici, el a compus un poem mare ca dedicatie ceaiului, cunoscut sub numele de “Dongdasong”.

Spre deosebire de ceremoniile de ceai japoneze, eticheta ceaiului coreean se concentrează pe a rămane natural în timp ce ceaiul este pregatit. Pregătirea in stil coreean a ceaiului necesită un set de ceai format din trei sau cinci cesti, in functie de cat este necesar. Setul de ceai cuprinde o oală coreeana de ceai, care este puțin mai mare decat cea chinezeasca și un castron mic pentru răcirea apei calde, cu o buza pentru turnare.

Budismul coreean are, de asemenea, o istorie lungă pe tema alimentelor, precum și un punct de vedere distins cu privire la rolul și valoarea acestora. Scripturile budiste indică faptul că practicanții ar trebui să ia portia minimă de hrană pentru menținerea unei vieți meditative, iar alimentele trebuie să fie pregatite din ingrediente “curate”. In primul rand, budismul coreean interzice prejudicierea animalelor. În scopul menținerii acestui concept, templele nu folosesc produse de origine animală sau chiar uleiuri, utilizand doar legume. Dintre legume, usturoiul, ceapa verde, prazul și rocambole (un tip de usturoi) sunt evitate, fiind considerate stimulente puternice. Aceasta se datorează faptului că aceste legume stimuleaza mintea. Alimentia din templele coreeane este formata din diferite delicatese din legume de munte, asezonate cu alge și fierte in sos de soia. Mancarea din temple este echilibrata nutrițional datorită includerii de ulei Perilla, un substitut sanatos pentru grasimi animale, precum și tofu și soia, bogate în proteine. Un astfel de regim alimentar este util pentru prevenirea bolilor geriatrice.

În lumea buddhistă, există diferiti Buddha și Bodhisattva. Acest fenomen isi are originea în Budismul Mahayana. Budistii Theravada (mot-a-mot „Învățătura Bătrânilor” sau „Vechea Învățătură”, este cea mai veche școală budistă ce a supraviețuit până azi – n.r.) recunosc doar Buddha Sakyamuni, Buddha istoric, ca profesorul lor spiritual (Sakyamuni s-a născut prinț Siddhartha Gautama în nordul Indiei, în secolul V î.en – n.r.). Cu toate acestea, budistii Mahayana concep Buddha ca Buddha universal cu o infinitate de forme. Ca atare, ei se închină nu numai la Buddha istoric, ci, de asemenea, si la universalul Buddha, ca urmare a concepției de trei tipuri de Buddha: cosmic Buddha, Dharmakaya; Buddha istoric, Sambhogakaya; și transformarea lui Buddha, Nirmanakaya. În cazul budismului coreean, Buddha Vairocana, Buddha Amithabha, Bodhisattva Avalokitesvara și Bodhisattva Ksitigarbha sunt, de asemenea, importanti și pot fi văzuti în multe temple coreene.

** Buddha Sakyamuni (석가모니, Seokamoni-bul în coreeană) este statuia esențiala în cele mai multe temple coreene. Budiștii coreeni consideră acest Buddha ca profesorul lor spiritual principal, ale cărui învățături pot termina suferința umană în această lume și să conducă spre cea mai mare spiritualitate, și anume Nirvana. Sculptura reprezentantiva al lui Buddha Sakyamuni este un Buddha așezat, mâna dreaptă asezata pe genunchi, palma spre interior, uneori arătând cu un deget, dar de obicei cu mâna palma intinsa, spre pământ. Acest “mudra” sau poziția mâinii, reprezintă “chemarea pământului pentru a asista” si este cel mai adesea asociat cu Buddha Sakyamuni.

** Vairocana Buddha (비로자나불, Birojana-bul în coreeană) este Buddha Cosmic care raspandeste lumina Adevărului budist în toate direcțiile; Buddha ce întruchipează înțelepciunea Legii Universale. Vairocana este uneori consacrat în propria sa clădire numită Sala mare luminăta, așa cum se poate vedea în templul Haeinsa. Această sculptură în general stă singura în sala, uneori este figura centrală a trinității participatante Majusri și Samantabhadra Bodhisattva.
Vairocana este, de obicei reprezentat cu “mudra” lui. Acesta se numește “pumnul cunoașterii” și este format din mana dreapta – “pumnul de diamant” și mana stânga – “degetul diamant.” Diamantul reprezintă puterea supremă și durabilitatea cunoștințelor budiste. Aceasta “mudra” este o reprezentare divină a pasiunilor și indica, totodata, intensitatea cu care se aspiră la înțelepciune. Astfel, degetul arătător din stânga reprezintă lumea ființelor simțitoare, iar mâna dreaptă din jur este protecția lumii lui Buddha.

** Amithabha Buddha (아미타불, Amita-bul în coreeană) este Buddha de lumină infinită și guvernează țara pura, Paradisul de Vest. Deoarece fețele Amithabha și Sakyamuni sunt atât de asemănătoare și gesturile lor de mână simbolice sunt aceleași, este dificil să se facă distincția între ele. O modalitate de a identifica Amithabha Buddha este că el este asociat cu Avalokitesvara și Mahastamprapta (Taesaeji Bosal, în coreeană), două bodhisattva importante.

** Avalokitesvara (관세음 보살, Gwanseum Bosal în coreeană) este Bodhisattva Compasiunii. Sensul numelui ei este “asculți Strigăte”, iar ea este adesea înfățișată cu capul ușor înclinat ca și cum ar asculta motivele de suferință. Ea este frecvent ilustrata cu o vază și salcie. Vaza conține Amrita, nectarul de compasiune sau apele vieții. Ramura de salcie reprezinta capacitatea ei și dorința de a presara cu generozitate “roua dulce pe nenorociți”. Salcia, care a fost mult timp considerata a avea o valoare medicinala, simbolizează, de asemenea, rolul ei ca un vindecător.

** Ksitigarbha (지장 보살, Jijang Bosal în coreeană) este Bodhisattva ce ușureaza suferința lumii de jos. El a promis să nu devină un Buddha până nu mai există persoane care suferă în iad. El este, de obicei chel, sau cu părul tuns scurt și ține într-o mână un sceptru sau un sistrul, iar în celălalta o bijuterie magica. Este vorba despre o “nestemata care indeplineste dorintele”.

Cele mai multe temple coreene au un altar, unde pot fi zarite imagini ce infatiseaza iaduri și ceruri budiste, inchinate lui Ksitigarbha. Această clădire servește pentru persoanele decedate, aici putand fi gasite fotografii sau tablete memoriale ale celor decedate recent.

Traducere: Han Sarang

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.