Zodiacul Coreean – Semnele animalelor

Calendarul lunar a stat si sta si astazi la baza vietii coreene si a evenimentelor calculate in functie de fazele lunii. Anii au fost reprezentati prin animale care au urmat succesiv o ordine stabilita a se repeta la fiecare 12 ani. In Coreea de Sud, daca cineva te intreaba despre zodia ta, aceasta persoana nu obtine numai o idee despre personalitatea ta, cum se intampla in socieatatea occidentala, ci isi da seama de varsta ta, lucru necesar de stiut pentru a determina cine este cea mai in varsta persoana din „grup” si pentru a sti, astfel, sa se adresesze corespunzator.

Cele 12 zeitati pazitoare sunt cunoscute impreuna sub numele de Sibijisin, ce se traduce prin „12 (sipi) zei ai pamantului (jisin)”. Acestia au fost utilizati, de asemenea, pentru masurarea orelor din zi si de a reprezenta directia. Spre exemplu, orele intre 5 a.m. si 7 a.m. au fost denumite „Myosi” (ora iepurelelui), iar orele intre 1 p.m. si 3 p.m. au fost denumite „Misi” (ora oilor). Intreaga zi a fost impartita in 12 „ore”, fiecare reprezentand unul din cele 12 animale pe care le vom enumera in continuare. Astfel, cele 12 semne sunt: Sobolan (soarece), Bou (vaca, bivol), Tigru, Iepure, Dragon, Sarpe, Cal, Oaie (capra, berbec), Maimuta, Cocos (gaina), Caine si Porc. Fiecare animal este considerat a avea caracteristici specifice, impartasite de oamenii nascuti in acelasi an. Anul in sine se poate defini prin animal.

Oridinea animalelor este considerata a fi rezultatul unui concurs intre animale. Cand zeii au fost rugati sa decida care dintre animale sa fie primul, acestia au hotarat ca toate animalele sa traverseze un rau inotand. Locul fiecarui animal urma sa fie determinat in functie de ordinea in care au ajuns la malul opus. Conform unor mituri, fara ca boul sa isi dea seama, soarelecele i-a sarit in spate si a mers pana pe celalalt mal, in timp ce altele spun ca boul s-a oferit sa il duca pe soarece. In timp ce se apropiau de mal, soarecele a sarit de pe spatele boului si a castigat primul loc, in timp ce boul a ajuns al doilea.

SOARECE: Anul soarecelui este unul de activitate, lucru intens si schimbare. Este un an bun pentru a incepe un job nou, pentru a te casatori, pentru a lansa un produs sau pentru a da curs unui nou inceput. Cei nascuti in anul soarecelui se presupun a fi realisti, logici, perspicace, fermecatori, ambitiosi si inventivi. Sunt inteligenti, sociabili si orientati catre familie. Au interese vaste si o abilitate puternica de a se adapta la mediu si de a reactiona intr-un mod adecvat la orice schimbare. Spre deosebire de occident, in orient soarecele apare intr-o lumina pozitiva. Anul soarecelui: 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008.

BOU: Simbolul boului desemneaza prosperitate prin forta morala si lucru intens. Cei nascuti sub influenta boului sunt vazuti ca fiind stabili si perseverenti. Caracateristicile tipicice ale acestor persoane sunt tolereanta si caracterul puternic. Nu foarte multi oameni ar putea egala curajul si darzenia pe care persoanele nascute sub acest semn le afiseara cand se hotarasc sa realizeze o sarcina. Acest tip de oameni muncesc din greu fara sa se planga, fie acasa, fie la serviciu. Sunt convinsi ca vor avea succes prin munca intensa si eforturi sustinute si nu cred in scenarii de imbogatire rapida. Anul boului: 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009.

TIGRU: Persoanele nascute sub acest semn zodiacal sunt considerate sensibile, ganditoare profunde, capabile de o mare simpatie. Cu toate acestea, pot fi foarte irascibile. Alti oameni poarta un respect enorm pentru tigri, dar uneori persoanele sub acest semn pot intra in conflict cu persoanele mai in varsta sau cu persoane aflate in pozitii de autoritate. Din cand in cand sunt nehotarati, ceea ce poate duce la o decizie pripita si nu foarte buna sau la o decizie buna, dar venita prea tarziu. Tigrii sunt puternici si curajosi, dar uneori devin suspecti fata de alte persoane. La fiecare 60 de ani se sarbatoreste anul Tigrului Alb, 2010 fiind un astfel de an. Unii considera anul Tigrului Alb ca fiind unul cu ghinion, in timp ce altii il considera norocos. Anul tigrului: 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010.

IEPURE: Iepurele este un semn norocos. Iepurii sunt persoane intime si putin introvertite. Persoanele nascute sub semnul iepurelui sunt rezonabil de prietenoase si se bucura de compania unui grup de prieteni buni. Sunt buni profesori, consilieri si comunicatori, dar de asemenea, au nevoie de spatiul lor. Anul iepurelelui: 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011.

DRAGON: Dragonul este cel mai maret dintre semne. Dragonii simbolizeaza, ca si trasatura de caracter, dominarea si ambitia. Prefera sa traiasca dupa regulile proprii si daca sunt lasati pe cont propiu, de obicei au succes. Dragonilor nu le este frica de provocari si sunt dispusi sa isi asume riscuri. Pun pasiune in tot ceea ce fac si isi fac treaba intr-un mod grandios. In timp ce dragonii ofera ajutor in mod frecvent, vor cere ajutorul foarte rar. Altii sunt atrasi de dragoni, in mod special de personalitatea lor colorata. Insa in adancul sufletului, dragonul prefera sa fie singur. Anul dragonului: 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012.

SARPE: Sarpele este cel mai enigmatic, intuitiv, introspectiv, rafinat si calm semn dintre cele 12. Persoanele nascute sub acest semn sunt dornici si vicleni, inteligenti si intelepti. Sunt mediatori grozavi si foarte buni in cadrul afacerilor. Anul sarpelui: 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013.

CAL: Persoanele nascute in anului calului sunt foarte populare. Caii sunt considerati veseli, abili cu banii, receptivi, desi uneori vorbesc prea mult. Sunt intelepti, talentati, priceputi la lucru manual si uneori au o slabiciune pentru membri de sex opus. Sunt nerabdatori si irascibili fata de orice in afara de munca lor de zi cu zi. Le place divertismentul si sunt confortabili in multimi de oameni. Sunt independenti si foarte rar asculta de sfaturi. Din acest motiv, in Coreea de Sud, femeile nascute sub semnul calului nu erau considerate mirese de dorit – erau considerate prea independente, in mod special cele nascute in anul Calului Alb (2002). Anul calului: 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014.

OAIE: Persoanele nascute sub acest semn sunt descrise ca fiind elegante, inteligente, de incredere, calme, foarte creative si in mod tipic devin artisti de succes. Pot fi timide, pesimiste si nedumerite cu privire la viata si prefera sa fie singure. Dispretuiesc cel mai mult sa fie in centrul atentiei, dar se bucura, daca fac parte dintr-un grup. Anul oii: 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015.

MAIMUTA: Persoanele nascute in anul maimutei sunt geniile haotice ale zodiacului. Inteligente, abile si flexibile, sunt extrem de inventive si originale si pot rezolva cele mai dificile probleme cu usurinta. Se pricep la evaluarea riscului si a problemelor financiare. Sunt cei mai buni diplomati si intra si ies din situatii dificile cu usurinta. Anul maimutei: 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016.

COCOS: Anul cocosului da nastere unor persoane perspicace, harnice, deschise si clare atunci cand trebuie luate decizii. Multi sunt extravaganti si puin visatori. In anul cocosului este important sa se ia in considerare toate aspectele, si cele pozitive si cele negative inainte de a lua o decizie, vorba proverbului: „Cititi scrisul mic pentru ca acolo se afla suprizele neplacute!”. Este nevoie de munca munca a mentine parteneriate incepute in acest an. Anul cocosului: 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017.

CAINE: Pesoanele nascute in acesta zodie detin cele mai bune trasaturi ale naturii umane. Au un profund sentiment de loialitate, sunt onesti si inspira incredere altor persoane deoarece stiu sa tina secrete. Si cainii pot fi putini egoisti, foarte incapatanati si excentrici. Nu tin foarte mult la avere, insa cumva nu duc lipsa de bani. Cainii sunt lideri buni. Anul cainelui: 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018.

PORC: Acest ultim semn al zodiacului se mai numeste Anul Porcului Mistret. Porcul este adesea asociat cu fertilitatea si virilitatea. Persoanele nascute in aceasta zodie sunt considerate curajoase si galante. Nu isi fac multi prieteni, dar pe aceia pe care ii au, ii tin o viata. Prin urmare, se poate spune ca prietenii porcului sunt foarte norocosi deoarece acesta este extrem de loial. Nu vorbesc foarte mult, dar au o mare sete de cunoastere. Studiaza foarte mult si, in general, sunt foarte bine informati. Anul porcului: 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019.

Sursa text: http://www.korea4expats.com/article-zodiac-animals-signs-sibijisin.html

Traducere: Han Sarang




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.