Povestea Kisaeng (Partea a II-a)

on September 13, 2015 at 08:49

Cum sa devii o kisaeng?

Femeile au intrat în categoria kisaeng prin diferite căi. Unele au fost fiicele unei kisaeng si au moștenit astfel statutul mamei lor (dupa cum v-am spus in primul material postat pe pagina noastra, aceasta “calitate” era considerata cumva ereditara – n.r.). Altele au fost vândute conform gijeok (este vorba despre o lista cu toate kisaeng dintr-un anumit district – n.r.) de familii ce nu își puteau permite să le creasca. Cele mai multe astfel de familii au fost de rang cheonmin, dar familiile sărace uneori de statut inferior isi vindeau la randul lor copiii în acest mod. Uneori chiar și femeile din aristocrația yangban deveneau kisaeng, de obicei, pentru că au încălcat moravurile sexuale stricte ale perioadei Joseon.

Deoarece kisaeng au fost considerate lucrătoare calificate de la bun început, guvernul a manifestat un interes timpuriu în asigurarea educației corecte. Ca atare, au fost înființate gyobang, institutele de formare profesională pentru damele de companie ce aveau sa lucreze la palat, în timpul perioadei Goryeo. Pe parcursul perioadei Joseon, aceste institute si-au continuat activitatea, instrucția fiind axata pe muzică și dans.

În sistemul de mai tarziu cu trei nivele de dezvoltare ale kisaeng din perioada Joseon au fost infiintate mai multe școli de formare profesionala pentru kisaeng de primul nivel. Perioada de studiu dura trei ani și acoperea domenii ca: poezia, dansul, muzica și arta. Cea mai avansata astfel de școală a fost situată în Pyongyang, actuala capitala a Coreei de Nord. Acest sistem a continuat și în perioada colonială japoneză, timp în care școlile de formare kisaeng au fost cunoscute ca gwonbeon (권번).

Viata de zi cu zi

Ca sclava a guvernului, viața unei kisaeng era indeaproape reglementata. Ele erau supravegheate de către ofițerul responsabil cu kisaeng, cunoscut sub numele de hojang. Hojang era, de asemenea, responsabil cu menținerea registrului kisaeng și sa se asigure că nici una dintre damele de companie ale districtului nu vor fugi. Acestea trebuiau sa se prezinte la biroul hojang pentru inspectie de două ori pe lună și, de asemenea, atunci când un nou oficial ajungea in zona. De asemenea, li se solicita sa aplice pentru o educatie continua, de obicei, axata pe muzică și dans. Frecvența și conținutul acestui training varia insa de la o regiune la alta.
Cu toate acestea, “afacerile” detaliate ale kisaeng nu erau supravegheate direct de către stat. Ordinea era menținută în fiecare gyobang, ce putea include câteva zeci de kisaeng, de catre kisaeng haengsu, “suratele” lor de cel mai înalt nivel. Atunci când apareau probleme între o kisaeng și un client sau atunci când se făceau acuzații de comportament criminal împotriva unei kisaeng, kisaeng haengsu lua, de obicei, rolul de lider în rezolvarea situației. În plus, cele mai multe kisaeng aveau un gibu, un fel de “soț al kisaeng”, care le oferea protecție și sprijin economic in schimbul distractiei. Cei mai multi gibu erau foști soldați, autoritățile de aplicare ale statului (un fel de bodyguarzi ai zilelor noastre) sau agenți ai familiei regale. La acea vreme, aveau loc destul de des conflicte intre clientii de zi cu zi si posesivii gibu, desi gibu nu aveau intr-adevar statutul de sot al acestora si nici vreun drept legal asupra lor. Rolul gibu s-a schimbat de-a lungul timpului. La inceput, multe kisaeng aflate in serviciul guvernului nu aveau un astfel de patron/protector. Cu toate acestea, la sfârșitul dinastiei Joseon, sistemul gibu a devenit mai mult sau mai puțin universal.

Casele kisaeng din timpul dinastiei Joseon erau amplasate de obicei în apropiere de centrul orașului, de multe ori aproape de piata. Acestea erau expuse pentru a crea un efect de bun-venit; în cele mai multe cazuri locația era aleasa in functie de privelistea pe care o oferea, zona din jurul casei fiind atent amenajată, cu o piscină ornamentala și multe plante verzi sau cu flori.

Sursa text: www.en.wikipedia.org

Traducere: Han Sarang