Autori din Coreea, Japonia si China la Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) va avea loc între 18-22 mai în Capitală, cu participarea a peste 100 de poeţi din peste 20 de ţări, pe lista oaspeţilor numărându-se poeţii nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Coreea de Sud) sau Yang Lian (China), informeaza Mediafax.  Acestora li se adaugă o selecţie de primă mărime de poeţi experimentali şi de avangardă, şi ei binecunoscuţi în întreaga lume, cum ar fi: Tomomi Adachi (Japonia), Jaap Blonk (Olanda), Joël Hubaut (Franţa), Angelika Meyer (Germania), Enzo Minarelli (Italia), Hannah Silva (Anglia), care se vor întâlni cu colegii români Claudiu Komartin şi Mugur Grosu, în cadrul spectacolului „DADA 100”. Lecturi publice, mese rotunde, întâlniri între poeţi români şi străini vor alterna cu performance-uri de poezie sonoră, experimentală şi de avangardă, mai arata sursa citata. Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) este o iniţiativă culturală care îşi propune să reintroducă în spaţiul public contemporan conceptul de poezie vizibilă şi interactivă.

 Biografie Ko Un

Ko Un (고은 – n. 1 august 1933) este un poet sud-coreean ale cărui cărți au fost publicate în peste 15 țări. Născut la Gunsan, provincia Jeolla de Nord, în timpul ocupației japoneze, Ko Un era elev de liceu când a izbucnit Războiul din Coreea, potrivit site-ului wikipedia.org.

În 1952 Ko a devenit călugăr într-o mănăstire budistă, unde a stat timp de 10 ani, urcând treptele ierahiei monastice si ajungând în cele din urmă să fie egumen și membru al comitetului de conducere al asociației naționale a călugărilor budiști. În 1957 a infiintat un ziar budist impreună cu un alt călugăr, unde a publicat câteva poezii și eseuri.

A fost încarcerat de patru ori din cauza activității sale politice pentru democrație in anii 1974, 1979, 1980 și 1989. În timpul protestelor împotriva președintelui Syngman-Rhe din 1960, care s-au soldat cu exilul președintelui, unele din poeziile lui Ko Un au devenit adevărate imnuri de rezistență. În 1962 Ko s-a hotărât să renunțe la viața de călugăr ca să se poată dedica complet vieții de scriitor. Patru ani mai tarziu a publicat cel de-al doilea volum al sau de poezii. În 1973 Ko a început să se implice în lupta pentru democrație în Coreea de Sud. Ca primul secretar-general al Uniunii Scriitorilor, înființate în 1974, și ca figură centrală a mișcării pentru democrație, a intrat însa in atenția serviciului de securitate internă sud-coreean (KCIA), fiind arestat și încarcerat.

După asasinarea președintelui Park Chung-hee în octombrie 1979, Ko a fost ales președinte al unei organizații pentru unitate națională. În mai 1980 a fost acuzat de înaltă trădare, adus în fața unui tribunal și condamnat la 20 de ani închisoare. Datorită unei amnistii generale din 1982 a fost eliberat din închisoare și pus sub arest la domiciliu. În 1998 a vizitat, cu permisiunea guvernului sud-coreean, Coreea de Nord. Din 1994 predă la Universitatea Kyonggi din Seoul, iar din 2007 predă arta poetică și literatura la Universitatea Națională din Seoul.

A publicat cca 135 de volume, care includ poezie, ficțiune (în special pe teme budiste), autobiografii, piese de teatru, eseuri, traduceri din literatura chineză clasică etc.

Viața din închisoare l-a inspirat să scrie ciclul epic Maninbo („Zece mii de vieți”). În 1989 a fost din nou arestat. La începutul anilor 1990 a fost ales președinte al Uniunii Naționale a Oamenilor de Artă și al Uniunii Scriitorilor.

AFIS_FFIPB__2016-3 Ko Un

Sursa foto scriitor: www.theguardian.com




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.