Echipa Sarang si-a gasit din nou loc printre iubitorii de manga si anime-uri de la Nijikon
Costumatii inedite, jocuri pe masura, pannel-uri despre trendurile si stilul de viata japonez, la care s-a adaugat un concert incendiar NANA, au transformat Palatul Bragadiru din Capitala intr-un univers de poveste al iubitorilor culturii japoneze, in special al anime-urilor si manga, in weekend-ul 22-23 octombrie, la cea de-a X-a editie a Nijikon-ului, unul dintre cele mai longevive evenimente destinate fanilor genului din Romania. Iubitorii culturii japoneze s-au adunat astfel, cu mic, cu mare, la Palatul Bragadiru, pentru doua zile de concursuri de AMV-uri si de cosplay pline de culoare si creativitate. In plus, la eveniment au luat parte, in calitate de invitati speciali, cosplayer-ii Adelhaid din Rusia, Dudus din Ungaria și Kireus din Olanda.
In timp ce in sala se vorbea despre viata de cosplayer, secretele costumelor si efortul depus pentru a “hrani” o astfel de pasiune, pe terasa sau pe la standurile care mai de care mai atragatoare puteai da nas in nas cu personajul tau preferat din anime-uri. Indiferent ca au participat sau nu la parada, printre cosplayeri, anul acesta am putut remarca foarte multi Kaneki (Tokyo Ghoul) si Sasuke (Naruto), dar si alte personaje precum Asuna (Sword Art Online), Xerxes Break (Pandora Hearts) si Junko Enoshima (Danganronpa). Pe langa acestia, si-au facut aparitia si personaje din Star Wars, Alice in Tara Minunilor si binecunoscutii pokemoni.
Printre atatea povesti frumoase si-a facut loc si echipa Asociatiei Culturale Sarang Hanguk care, pentru al doilea an consecutiv, i-a asteptat pe vizitatori cu handmade-uri suveniruri coreene, materiale informative, dar si cu caligrafie pe evantaie si felicitari cu Hanbok.
Au existat si doua momente la scena (plus un fel de “bis”), respectiv un mini recital de muzica K-pop oferit de colega noastra, Raluca Mitroi, si o parada de costume traditionale coreene la care au participat o parte din membrii si voluntarii Sarang. Atmosfera de poveste ne-a facut sa uitam de acest octombrie mohorat si rece, sa ne bucuram la maximum de intalnirea cu personajele noastre preferate si sa asteptam cu nerabdare editia de anul viitor a Nijikon.
Multumim frumos organizatorilor pentru ca ne-au oferit prilejul de a le fi din nou alaturi!
(Autori: 한사랑 si Raluca Mitroi)
There are no comments
Add yours