Cântăreața și actrița Im Yoona spune că „The K2” o ajută să își schimbe imaginea pe micul ecran
Actrița Im Yoona, cunoscută mai degrabă ca Yoona din grupul de fete Girls’ Generation, este unul dintre puținii idoli K-pop cu o carieră de succes în actorie. „The K2” este cel mai recent serial al ei, în care a jucat rolul unei persoane foarte izolate, fiind o diferență foarte mare față de rolurile ei precedente.
„Am acceptat acest rol în special pentru că am vrut să fac ceva diferit. În acest sens, pot spune că mi-am atins scopul”, a declarat artista într-un interviu pentru agentia Yonhap.
Chiar și așa, artista nu a fost pe deplin mulțumită de randamentul ei. „Sunt multe scene pe care cred că aș fi putut să le joc mai bine. Când jucam rolul, credeam că dădeam tot ce aveam mai bun, dar când analizam scena, nu eram chiar mulțumită”, a marturisit artista.
De fapt, Im Yoona a vrut să își depășească limitele carierei sale în actorie, acceptând un rol pe care oamenii nu îl asociază cu ea. „Am jucat în principal personaje optimiste, senine, care nu se dau niciodată bătute. M-a atras personajul An-na pentru că era foarte diferită de rolurile mele precedente”, a explicat ea.
Personajul ei, Ko An-na, este fiica secretă a unui candidat la președinție. O fată singuratică care se învinovățește de moartea mamei sale, trăiește o viață izolată în Spania timp de 10 ani, dar se deschide față de garda ei de corp Kim Je-ha (Ji Chang-wook) și se îndrăgostește de el.
Rugata sa spuna care crede ea ca ar fi una dintre cele mai reușite scene din serial, Yoona a menționat reintalnirea cu tatăl ei (Cho Sung-ha). „Când am filmat scena, am plâns atât de mult că se vedea clar că aveam ochii umflați”, a spus Yoona.
Din punct de vedere al romantismului prezent în dramă, actrița a declarat că ar fi fost mai bine dacă ar fi fost mai multe scene drăguțe și romantice între An-na și Je-ha. Ultima scenă a sărutului dintre cei doi a ieșit mai bine decât se aștepta: ”La momentul filmării scenei sărutului, trecuse abia o săptămână de când ne cunoșteam. Am fost atât de îngrijorată că stânjeneala dintre noi va fi evidentă, deci m-am simțit ușurată când oamenii mi-au spus că a părut natural”. Pentru scenă producătorul a încurajat-o să îl cunoască pe Ji mai bine prin conversații generale despre pasiuni și cariera. „Mi-a oferit mult sprijin și a încercat să mă facă să râd”, a spus actrița, exprimându-și recunoștința pentru rolul său pe care ea l-a considerat foarte important pentru succesul dramei.
Mulțumită „The K2”, Yoona crede că a făcut un mare pas înainte și a deschis un nou capitol în cariera sa de actriță. „Acum sunt mult mai pasionată în ceea ce privește actoria. Lucrând cu actori cu mai multă experiență, am primit multă energie pozitivă de la ei, ceea ce cred ca m-a ajutat să îmi lărgesc orizonturile”, a adaugat aceasta.
Sursă: english.yonhapnews.co.kr
Traducere: Alexandra Drăguș
There are no comments
Add yours