T.O.P din BIG BANG isi va relua serviciul militar la sfarsitul acestei luni
Cunoscutul cantaret T.O.P (탑), nascut pe 4 noiembrie 1987 (30 de ani), care a fost in mod brusc dat afara din politie (unde isi efecta stagiul militar obligatoriu – n.r.) dupa o condamnadre intr-un dosar privind consumul de marijuana, este pregatita sa-si reia serviciul militar alternativ in aceasta luna, potrivit unor surse citate de agentia de stiri Yonhap. Rapper-ul principal al trupei BIG BANG, al carui nume real este Choi Seung-hyun (최승), va fi plasat în functia de functionar public la sediul Yongsan-gu Ward din centrul Seulului incepand cu sfarsitul lunii ianuarie, potrivit oficialilor sectiei.
In luna iulie a anului trecut, T.O.P a fost gasit vinovat pentru ca a fumat marijuana de mai multe ori si i-a fost atribuit un termen de inchisoare de 10 luni cu o proba de doi ani. Potrivit dosarului cantaretului, acesta a fumat substanta interzisa de patru ori cu un cantaret stagiar la casa sa din Seul, in octombrie 2016.
Rechizitoriul impotriva lui T.O.P. a venit la cinci luni dupa inrolarea sa in armata, respectiv in timp ce acesta isi desfasura serviciul militar obligatoriu de doi ani ca politist inceput in luna februarie a anului trecut. Starul K-pop a fost dat afara din politie în iunie, dupa ce un comitet disciplinar l-a considerat “inadecvat” pentru a servi tara ca politist, amanand statutul sau inapoi la Administrația Militară a Fortei de munca din cadrul Ministerului Apararii.
YG vorbeste despre T.O.P si anunta planurile de revenire ale trupei BIG BANG
Cu siguranta, anul 2017 a fost fost un an dur pentru T.O.P ca urmare a scandalului legat de consumul de droguri in care a fost implicat si care l-a facut sa dispara din atentia publicului. Dar Yang Hyun Suk de la YG Entertainment le-a oferit fanilor o speranta atat in ceea ce-l priveste pe T.O.P, cat si legata de trupa Big Bang, in ansamblul sau, prin intermediul unei postari pe Instagram.
In video-ul postat pe Instagram de Yang Hyun Suk si citat de site-ul Koreaboo.com, acesta spune cateva cuvinte despre trecutul si viitorul BIG BANG si ii complimenteaza pe toti cei cinci membrii ai trupei: “Toti cei 5 ati facut bine, dar cred că BIG BANG exista astazi datorita muncii aspre a personalul prezent astazi, aici. In 2, 3 ani BIG BANG va incepe din nou si cred ca va fi pentru totdeauna”. Desi acesta nu a oferit o data exacta, s-ar parea ca Yang Hyun Suk face, totusi, o promisiune pentru intoarcerea BIGBANG ca un grup complet in cativa ani (nu uitati ca Taeyang si GD urmeaza sa plece in armata anul acesta -n.r.).
https://www.instagram.com/p/BdZpgjUHDTL/?taken-by=fromyg
Cu putin timp inainte de actualizarea video-ului, Yang Hyun Suk a facut, de asemenea, un post pe Instagram referindu-se in mod specific la T.O.P si la locul pe care acesta il ocupa in cadrul trupei BIGBANG, cu hashtag-uri care spuneau totul:“#Iwillcomebacktoyou_singingthissong IfIcanseeyourbeautiful_faceagain#Themosttouchingmomentyesterday#IwillseeyouagainBIGBANG #BIGBANGis5 #bigbang_consists_of_5members”.
Postul a avut o semnificatie deosebita pentru fanii care duc dorul trupei in formula completa pe masura ce membrii se pregatesc sa se angajeze in armata, in vreme ce T.O.P parea ca va ramane intr-o pauza despre care nu se stia initial pana cand va dura.
Remarca lui Yang Hyun Suk poate fi insa speranta de care fanii aveau nevoie pentru urmatorii 2 ani. Printre acestia, cu bucurie, ma numar si eu. (한사랑)
Sursa: http://english.yonhapnews.co.kr, koreaboo.com
There are no comments
Add yours