Coreea de Sud va organiza două zile de exerciții periodice cu scopul de a proteja Dokdo
“Marina Coreei de Sud, Forțele Aeriene și Garda de Coastă vor organiza săptămâna aceasta exerciții periodice cu scopul de a proteja mai bine insulele din estul țării, Dokdo, au declarat oficialii duminică, 17 iunie, după cum informează agenţia naţională de ştiri Yonhap.
Potirivit agenţiei menţionate care a citat o sursă din interior, în timpul exercițiilor de două zile programate să înceapă luni,18 iunie, țara va mobiliza șase nave de război, inclusiv distrugătorul de 3200 de tone Yangmanchun și șapte aeronave, cum ar fi avionul de supraveghere maritimă P-3C și luptătorul F-15K.
În timpul exercițiului, o unitate de manevră rapidă a Corpului Marin va practica aterizarea pe Dokdo pentru a împiedica orice încercare a forțelor străine să intervină pe insulele controlate de Coreea de Sud. Unitatea marină este staționată în Pohang, la 360 km sud de Seul.
Armata sud-coreeană a iniţiat exercițiile din Dokdo în 1986. Începând cu 2003, exercițiile s-au efectuat în mod obişnuit de două ori pe an pentru a consolida capaciatea trupelor de a menține invadatorii străini la distanţă.
Conform informaţiilor oferite de sursa citată, exercițiile se desfășoară pe fondul revendicărilor persistente ale Japoniei față de insule, întrucât Tokyo a continuat să ridice pretenţii asupra Dokdo în manualele școlare aprobate de stat și în diverse documente guvernamentale, inclusiv un documet diplomatic făcut public.
Cu toate acestea, Insulele Dokdo s-au aflat efectiv sub conducerea Coreei de la eliberarea sa de la guvernarea colonială japoneză în 1945, coreenii menţinand pe insule un mic detașament de poliție, a mai arătat sursa menţionată. (Corina Stan)
There are no comments
Add yours