Efectele COVID-19: Coreea de Sud va adopta un plan bugetar suplimentar pentru ajutorul familiilor
Coreea de Sud va acorda indemnizații tuturor familiilor, cu excepţia celor mai bogate, şi va pregăti un al doilea buget, suplimentar, luna viitoare într-un efort de a atenua impactul economic al epidemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut, astăzi, de preşedintele Moon Jae-in, după o reuniune de urgentă cu decidenți economici, informează Agerpres.
Indemnizaţiile de “asistenţă de urgenţă la dezastru” – cum au fost denumite aceste indemnizații – vor fi de până la 1 milion de woni (820 dolari SUA) și vor fi acordate tuturor familiilor, cu excepția celor mai înstărite 30% dintre ele, urmând să însumeze circa 9,1 mii de miliarde de woni (7,44 miliarde de dolari), a precizat Moon.
Oficialii de la Seul au declarat că vor pregăti un nou proiect de buget de 7,1 mii de miliarde de woni (5,8 miliarde de dolari) pentru a fi supus aprobării parlamentului în aprilie și că unele întreprinderi mici și mijlocii vor fi scutite de la plata utilităților începând cu această lună.
“Cetățenii au suferit de pe urma coronavirusului și toți merită să fie răsplătiți pentru durerea și participarea lor la eforturile de prevenție”, a afirmat președintele Moon în cadrul reuniunii la care a participat.
Potrivit ministrului de finanţe, Hong Nam-ki, guvernul va emite titluri de stat pentru a finanţa măcar parţial cel de-al doilea buget.
Măsurile anterioare au inclus o reducere a dobânzilor, un buget de 11,7 mii de miliarde de woni (9,54 miliarde de dolari) şi un pachet de salvare pentru companii cu valoarea totală de 100 mii de miliarde de woni (81,6 miliarde de dolari).
Coreea de Sud a reuşit în mare parte să ţină sub control epidemia cu COVID-19 și și-a atras apreciere la nivel international pentru programul său amplu de testare a populației, mai ales după ce numărul zilnic de noi infectări s-a menținut sub 100 în ultimele trei săptămâni.
Centrul pentru Prevenţia și Controlul Maladiilor (KCDC), astăzi, a raportat 78 de cazuri noi, fiind vorba în mare majoritate de sud-coreeni reveniți din străinătate.
Bilanțul total al infectărilor a ajuns la 9.661, iar cel al deceselor a urcat la 159, dintre care patru în ultimele 24 de ore. Potrivit KCDC, numărul total al pacienților vindecați este de 5.228.
Cu doar o zi înainte, autoritățile sud-coreene au anunțat că, de la 1 aprilie, toți cei sosiți din afara țării vor trebuie să intre în carantină timp de două săptămâni. Încălcarea acestei prevederi va fi pedepsită cu un an de închisoare sau amendă de până la 8.160 dolari.
There are no comments
Add yours