Peste 100 de state au solicitat Coreei de Sud ajutor în testarea privind infectarea cu COVID-19
Pe măsură ce autoritățile din întreaga lume înfruntă o presiune imensă de a limită răspândirea bolii, Coreea de Sud a primit cereri de asistență din partea a 121 de state pentru ajutor privind testarea COVID-19, conform unui oficial din cadrul Ministerului de Extern, citat de Reuters.
Campania de testare în masă a Coreei de Sud, susținută de distanțarea socială, au fost considerate ca fiind măsurile ce au contribuit la încetinirea infectării, chiar dacă țara a înregistrat la un moment dat cel mai mare număr de cazuri de îmbolnăvire după China.
„Primim atât de multe cereri de la diverse state deoarece am prins experiență din focarul inițial. Numărul de state (care cer ajutorul – n.r.), care acum este de 121, crește pe zi ce trece,” a mai declarat oficialul, precizând că numele acestora trebuie să fie păstrat anonime din pricina sensibilității diplomatice a subiectului. Chiar dacă oficialul sud-coreean a refuzat să spună despre ce state este vorba din motive lesne înțelese, din ceea ce se știe până în prezent, producătorii de teste din Coreea de Sud au deja contracte cu SUA și alte țări europene, precum Italia.
Săptămâna trecută, președintele SUA, Donald Trump, a solicitat omologului său coreean să furnizeze dispozitive medicale și a promis în schimb ca firmele coreene să primească aviz de funcționare pe teritoriu american.
Până în prezent, Coreea de Sud și-a mobilizat forța de lucru pentru a determina cum poate oferi asistență, fie prin exporturi de kituri de testare sau alt tip de ajutor umanitar, conform Ministerului de Externe. Astfel, companiile de biotehnologie din Coreea de Sud care furnizează kiturile au extins capacitatea de producție pentru a putea face față creșterii masive a cererii. În context, valoarea acțiunilor a unor lideri de piață din domeniu aproape că s-a triplat de la începutul anului.
Coreea de Sud analizează, de asemenea, testele de depistare a coronavirusului venite de la unitatea medicală finlandeză Mehilainen, care ar trebui să trimită 18.000 de mostre către Coreea în următoarele 2 săptămâni, conform unui oficial din cadrul Ministerului Sănătății de la Seul.
Mehilainen, ai cărei clienți include unele dintre cele mai mari companii ale Finlandei, a declarat că este în colaborare cu un laborator sud-coreean și că va trimite mostrele cu zboruri charter Finnair. „ Know-how-ul din Coreea de Sud este superior și există și capacitate de testare,” se arată într-o declarație a companiei Mehilainen. Avioanele se vor întoarce cu echipamente de protecție pentru cei ce activează în sistemul medical, au mai spus reprezentanții Mehilainen.
Din câte se știe până în prezent, sistemul medical finlandez a avut dificultăți în a face față cererii mari de teste de depistare a COVID-19, restricționându-le personalului medical și persoanelor celor mai vulnerabile, dar și pacienților cei mai gravi bolnavi. Pentru a veni în sprijinul autorităților, companii mari din Finlanda s-au oferit să acopere costurile testările angajaților care nu puteau accesa sistemul public de sănătate.
Un oficial din cadrul Centrului Coreean pentru Control al Bolilor și Prevenire (KCDC) a declarat că guvernul sud-coreean a sfătuit cele 118 de laboratoare aprobate pentru testare „să ajute Finlanda în măsura în care acest lucru nu afectează operațiunile pentru Coreea.”
There are no comments
Add yours