burst

Am încercat cafeaua Dalgona – iată cum se prepară!

În aceste zile, am acceptat cea mai celebră provocare de pe rețele de socializare 🙂 Astfel, am încercat să fac cafeaua Dalgona. Aceasta a devenit un trend de câteva zile bune și toată lumea este absolut cucerită de ea. Sincer, încă de la bun început am fost curioasă cum va fi  și ce gust are. Am mai scris despre ea chiar aici . Pentru toți iubitorii de cafea și mai, mai ales, pentru cei care vor să încerce o specialitate propusă de coreeni, iată mai jos care sunt ingredientele și cum se prepară acasă.

Ingrediente :

  • Cafea instant –> 2 linguri ( eu am folosit nes Amigo , dupa cum se vede în poza)
  • Zahăr alb -> 2 linguri
  • Apa fiartă –> cam 200 ml

Aceste ingrediente ar trebui puse în proporții egale.

  • Lapte
  • Cuburi de gheață
  • Un tel ( mixer manual ) sau mixer

În primul rând se pune apă la fiert , aproximativ 200 ml.

Am pus 2 linguri de ness  și apoi 2 linguri de zahăr într-un bol. Când apa a fiert, am luat-o de pe foc. Am adăugat 2 linguri de apă peste amestecul de ness și zahărul.  Cu ajutorul unui tel, am început să bat amestecul. Ar fi mai ușor cu un mixer, dar eu am vrut să depun puțin efort pentru a face această specialitate.

Timp de 15 minute am bătut amestecul într-un bol . Nu a fost chiar în continuu, pentru că la un moment dat mi-am dat seama că este mai greu de făcut decât m-am gândit eu la început.

Amestecul a început să își schimbe culoarea, a devenit mai deschis și a început să se lege. Pentru această cafea, consistența la care trebuia să ajung este una de cremă. Pe parcurs am mai pus încă 3 linguri de apă fiartă, am vrut să fie puțin mai lichid amestecul și am continuat să bat cu telul.

Dupa cele 15 minute de “muncă” asiduă, amestecul  s-a legat, transformându-se într-o minunată cremă, care nu a mai curs deloc de pe tel (după cum se poate vedea în poze).

Acum este momentul etapei  finale, “asamblarea” băuturii. Într-un pahar se pun câteva cubulețe de gheață și apoi se adaugă laptele. Eu am pus cât să trecă de jumătatea paharului.  Acum se poate adăuga peste lapte amestecul obținut și Dalgona este gata!

Cafeaua Dalgona este numai bună de a fi servită!  Pentru decor, deasupra am presărat puțin ness (dar acest lucru este opțional). Se poate bea așa sau se poate amesteca cu un pai.

Sugestii : se poate face atât cu lapte cald, cât și cu lapte rece. Nu este necesar să folosiți neapărat ness, așa cum am folosit eu. Se mai poate face cu 3 în 1 sau alte plicuri de cafea instant, dar este important că acestă băutură nu se face cu cafea normală.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.