Grupul Samsung Electronics Co a raportat un profit de 4,8 miliarde de euro în primul trimestru din acest an
Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co a anunțat astăzi că se așteaptă la o creștere a profitului în primul trimestru din acest an, în pofida pandemiei de coronavirus, ca urmare a cererii solide pentru chipuri de memorie, informează Agepres.
Astfel, potrivit unui comunicat preliminar dat publicității înainte de publicarea rezultatelor detaliate, Samsung a anunțat că în perioada ianuarie-martie 2020 a realizat un profit operațional de 6.400 miliarde woni (4,8 miliarde euro), în creștere cu 2,73% comparativ cu un rezultat de 6.200 miliarde woni în perioada similară a anului trecut. Vânzările au crescut cu 4,98% în ritm anual până la 55.000 miliarde woni (41,6 miliarde euro). Samsung urmează să dea publicității rezultatele detaliate pentru primul trimestru la finele acestei luni.
Cifrele anunțate de Samsung sunt peste estimările analiștilor. Aceștia sunt de părere că aceste rezultate peste așteptări se datorează cererii solide pentru chipuri de memorie de tip DRAM din partea principalilor furnizori de servicii cloud din SUA (Amazon, Microsoft, Google şi IBM) pentru centrele lor de date.
“Au putut să îndeplinească comenzile în primul trimestru grație unui transfer cu succes al unor capacitați de producție din China în Taiwan”, susţine Mark Liu, analist TrendForcem mai arată sursa citată.
Vânzările semnificative de chipuri au fost confirmate, luna trecută, și de directorul general al companiei, Kim Ki-nam, care a prognozat că piața va continua să crească în acest an grație unei cereri slide din partea firmelor din domeniul inteligenței artificiale, automobile, centre de date și rețele de telecomunicații 5G.
There are no comments
Add yours