PYH2020042923630001300_P4

Cel puțin 38 de muncitori au fost uciși într-un incendiu de pe un șantier de depozitare din Icheon, Coreea de Sud

Cel puțin 38 de muncitori au fost uciși, astăzi, iar alți 10 au fost răniți într-un incendiu de pe un șantier de construcții din apropierea Seulului, au declarat autoritățile locale, citate de agenția de presă Yonhap.

Potrivit pompierilor, incendiul a avut loc la structura de patru etaje a șantierului din Icheon, oraș situat la 80 de kilometri sud-est de Seul, în jurul orei 13: 32, și a fost stins după mai bine de de cinci ore de luptă continuă cu flăcările.

Din păcate, veștile proaste nu se opresc însă aici și asta pentru că numărul de victime poate crește în orice moment întrucât nu se știe încă nici până la această oră unde se află majoritatea celor 78 de persoane care lucrau pe șantier în momentul producerii incendiului.

Icheon este “casă” pentru SK hynix Inc., al doilea cel mai mare producător de cipuri DRAM din lume, precum și pentru un număr mare de depozite și spații de depozitare pentru comercianți.
Pompierii susțin că incendiul ar fi izbucnit la cel de-al doilea nivel subteran al clădirii și ar fi fost cauzat de o explozie neașteptată în timpul lucrărilor de construcție care implică uretan, o substanță chimică combustibilă utilizată pentru lucrările de izolare și instalarea unui lift de marfă.

„Incendiul pare să se fi extins extrem de repede, iar victimele aparent nu au fost în măsură să evacueze clădirea în timpul incendiului”, au spus pompierii.

Suh Seung-hyun, șeful secției de pompieri din Icheon, a declarat că picăturile de ulei, generate în timpul lucrărilor cu uretanul, s-ar fi putut aprinde din cauza unei surse de foc, cel mai probabil o flacără, încă nedeterminate.

Martorii au spus că au auzit bubuiturile unei explozii de cel puțin 10 ori.

În prezent, polițiștii și pompierii cercetează pentru a stabili cauza exactă a accidentului.

Președintele Moon Jae-in a ordonat oficialilor guvernamentali să depună toate eforturile necesare pentru operațiunea de căutare și salvare a victimelor prin mobilizarea tuturor resurselor disponibile.

Moon a ținut chiar și o întâlnire de urgență cu consilierii săi pe această temă și le-a solicitat autorităților din domeniu să dispună de operațiuni de salvare minuțioase și asistență medicală pentru răniți. În plus, președintele și-a exprimat regretul pentru incidentul de pe șantierul din Icheon, în contextul în care Guvernul a elaborat măsuri de siguranță sporite în urma incendiilor fatale din 2017 și 2018.

“Este regretabil că a avut loc un accident similar. Înseamnă că nu am învățat lecția din accidentele anterioare”, a spus Moon.

Vă reamintim că în decembrie 2017 un incendiu la un centru sportiv din centrul orașului Jecheon a ucis 29 de persoane și a rănit alte 40. O lună mai târziu, un incendiu ce a avut loc la un spital din sud-estul orașului Miryang a ucis 45 de persoane și a rănit alte 147.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.