12

Coreea de Sud CONFIRMĂ cel de-al doilea val de COVID-19. Cazurile importate, în continuă creșetre

Coreea de Sud recunoaște că se află în mijlocul unui “al doilea val” de coronavirus, focare mici de infecție, dar persistente, continuă să fie descoperite de la o zi la alta, informează media internaționale. CNN, BBC, Reuters și The Guardian sunt doar câteva dintre publicațiile care au acordat spații largi acestui subiect încă de la începutul acestei săptămâni.

Directorul Centrului Coreean pentru Controlul și Prevenția Bolilor (KCDC), Jeong Eun-Kyeong, a făcut și el un anunț în acest sens, precizând că a devenit foarte clar că mini-vacanță de la începutul lunii mai (1,2 și 3 mai), când coreenii au sărbătorit Independence Movement Day, a dat startul celui de-al dolilea val de infecții cu virusul SARS-CoV-2 concentrat în zona dens populată a Seulului.

“În zona metropolitană, credem că primul val a fost din martie și până în aprilie, precum și din februarie până în martie”, a spus Jeong.

„Acum vedem că al doilea val care a fost declanșat de vacanța din mai”, a mai spus directorul KCDC.

Declarațiile făcute de oficialul KCDC sunt susținute și de bilanțul zilnic raportat de autoritățile sanitare. Ca dovadă, noile cazuri de coronavirus din Coreea de Sud au continuat să crească și astăzi în zona metropolitană Seul și în afara capitalei, în principal din cauza cazurilor importate, majoritatea fiind atribuite marinarilor de pe o navă cu pavilion rusesc acostată în sud-estul orașului Busan. Țara a adăugat, astfel, 46 de cazuri noi de COVID-19, inclusiv 16 infecții locale, fapt ce ridică numărul total de infectări la 12.484, dupăc cum informează chiar agenția națională de presă Yonhap.

Se remarcă o creștere a numărului de cazuri pozitive de coronavirus după un bilanț de doar 17 cazuri noi raportate luni – cea mai mică cifră în aproximativ o lună de când au reapărut focarele de infecție.

Din cele 46 de cazuri noi raportate, 30 sunt cazuri importate, dintre care 16 au fost legate de o navă frigorifică cu un echipaj format din 21 de membri. Nava, care a plecat de la orașul rusesc Vladivostok, situat în regiunea Primorie din Siberia de est, se află în prezent într-un port din Busan.

KCDC susține că a depistat duminică trei marinari de pe această navă care au prezentat simptome de febră ridicată în timp ce efectuau o inspecție de carantină a navei, dar operatorul navei nu a notificat autoritățile coreene despre aceste cazuri. Mai mult decât atât, căpitanul care a coborât din navă în Rusia în urmă cu o săptămână s-a dovedit a fi și el pozitiv COVID-19. Nici în acest caz, Coreea de Sud nu a fost notificată de autoritățile din Rusia.

Autoritățile sanitare sunt în alerta și asta pentru că 176 de lucrători portuari, reparatori și marinari dintr-o altă navă cu pavilion rusesc care a fost amplasată în apropierea acestei nave, au intrat în contact cu marinarii infectați. În prezent, tot echipajul se află în izolare, fiind supus testelor de depistare a infecției cu COVID-19.

Deoarece cele două nave sunt conduse de același operator, membrii celor două echipaje au fost în contact unii cu ceilalți, potrivit autorităților din domeniul sănătății. În plus, din 21 de membri ai echipajului aflat la bordul unei alte nave, un marinar a fost testat pozitiv, potrivit oficialilor medicali din Busan.

În efortul de a stopa creșeterea cazurilor de import, Coreea de Sud a început să suspende, începând de astăzi, eliberarea de vize și zboruri neprogramate pentru a restricționa în special intrările din Pakistan și Bangladesh, întrucât cazurile COVID-19 importate din cele două țări au fost în creștere.

Începând de luni, țara a identificat un număr de 1.471 de cazuri importate de la primul focar de coronavirus apărut la sfârșitul lunii ianuarie. S-a ajuns, astfel, pentru prima dată în aproximativ 40 de zile, ca numărul cazurilor importate să-l depășească pe cel al infecțiilor locale, lucru care foarte îngrijorător.

Pe lângă cazurile importate, răspândirea comunitară rămâne și ea, în continuare, o provocare pentru autoritățile din domeniul sănătății.

Dintre cazurile cu transmitere locală, 11 au fost raportate în Seul și în zonele metropolitane din apropiere, iar patru cazuri au fost raportate în Daejeon, la 164 de kilometri sud de Seul.

În ciuda situației tensionate, țara a raportat un singur deces suplimentar din 18 iunie și până în prezent, ajungând la un total de 281 de astfel de cazuri, rata de deces fiind în continuare scăzută, respectiv de 2,25% la o populație de 51,64 milioane (potrivit recensământului din 2018).

Numărul total de persoane vindecate este de 10.908, în creștere cu  27 față de ziua precedentă.

În ceea ce privește numărul de teste efectuate, Coreea de Sud a raportat peste 1,19 milioane de teste din 3 ianuarie și până în prezent, rămânând țara cu cele mai multe teste efectuate la nivel mondial.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.