Creștere alarmantă a focarelor de COVID-19 în Coreea de Sud. Masca de protecție, OBLIGATORIE în spațiul public, în Seul
Pe zi ce trece, situația devine tot mai îngrijorătoare în Coreea de Sud ca urmare a cazurilor noi de infecție cu coronavirus raportate zilnic în tot mai multe regiuni ale țării. O demonstrează și ultimul raport dat publicității, astăzi, potrivit căruia numărul zilnic al noilor cazuri de COVID-19 a sărit de 300, după ce, timp de două zile, s-a aflat sub acest prag, relatează realitatea.net, care citează website-ul The Korea Herald.
Potrivit Centrelor Coreene pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (KCDC), în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 320 de cazuri noi de infecție cu COVID-19, 307 dintre acestea fiind cu transmise locală, în vreme ce doar 13 sunt importate din străinătate. Numărul total de infectări a ajuns, astfel, la 18.265, iar cel al deceselor la 312.
Biletul de astăzi marchează un salt de la 280 de cazuri noi raportate marți și 266 – luni, după trei zile de depășire a cifrei de 300 de cazuri – 397 duminică, 332 sâmbătă și 324 vineri.
Dintre cazurile cu transmisie locală, marea majoritate a lor, respectiv 229, au fost înregistrate în zona metropolitană din Seul, 110 în capitala Seul, 27 în vecinătatea orașului Incheon și 92 în provincia Gyeonggi, care înconjoară capitala.
În afara zonei metropolitane din Seul, au fost raportate cazuri noi în toate regiunile administrative, cu excepția Sejongului, a Chungcheongului de Nord și a provinciei Gyeongsang de Nord.
Au fost 18 cazuri în provincia Gangwon, câte 12 cazuri fiecare în provincia Chungcheong de Sud și provincia Jeolla de Sud, câte șapte cazuri fiecare în provinciile Gwangju, Daejeon și nordul Jeolla, cinci în provincia Gyeongsang de sud, patru în Busan și câte două cazuri fiecare în Daegu, Ulsan și provincia Jeju.
Creșterea numărului de cazuri noi de infecție cu coronavirus raportat zilnic a ajuns să atingă trei cifre începând din 14 august, data la care au fost raportate 103 cazuri noi.
În tot acest timp, focare sporadice de COVID-19 au continuă să apară în toată țara, cele mai multe dintre ele fiind raportate în restaurante, spitale, centre de fitness și biserici.
În centrul reapariției focarelor de COVID-19 se află o biserică cu sediul în Seul, precum și un miting de amploare organizat în centrul capitalei, organizat pe 15 august. Numărul de cazuri raportate ca urmare a frecventării bisericii din Seul și a participării la miting a fost de 915 și, respectiv, 193 de persoane, potrivit KCDC.
Până în prezent, țara lăudată pentru capacitatea sa masivă de testare în masă a raportat 1.849.506 de teste începând cu data de 3 ianuarie, 52.795 de persoane așteptând rezultate începând de astăzi.
Autoritățile din Seul, în stare de ALERTĂ. Măsuri DURE, în stand by
Având în vedere situația epidemiologică actuală, autoritățile din Seul au dispus ca, începând de luni, 24 august, masca de protecție să devină obligatorie în spațiul public, în capitala sud-coreeană, scrie și The Korea Times.
Vă reamintim că locuitorii capitalei Sul au fost, inițial, obligați să poarte măști atunci în spațiul public începând cu data de 13 mai.
„Purtarea măștilor este chiar fundamentul carantinei în viața de zi cu zi”, a spus Seo Jeong-hyup, primarul interimar al Seulului. “Cetățenii noștri au fost foarte cooperanți (în trecut – n.r.) în legătură cu măsura privind purtarea măștilor în spațiul public. Mă aștept din nou să respecte această normă socială”, a adăugat edilul.
Pe lângă purtarea obligatorie a măștilor în spațiul public, Seo a mai spus că orașul va aplica o politică restrictivă în ceea ce privește facilitățile care trebuie închise, în timp ce Seul rămâne sub linii directoare stricte de distanțare socială.
Lista facilităților care ar putea fi închise include restaurantele cu dimensiuni de cel puțin 150 de metri pătrați, parcurile acvatice, cinematografele și sălile de concerte. Începând din 24 august, orice încălcare a normelor impuse de autorități va duce la o suspendare a operațiunilor de două săptămâni. În funcție de gravitatea încălcării, se poate percepe și o amendă de maximum 3 milioane de woni (2.520 USD) și până la datul în judecată.
În prezent, Coreea de Sud a fost plasată sub cel de-al doilea nivel în sistemul de distanțare socială organizat pe trei niveluri. Guvernul a spus că nu este încă momentul să ia în considerare să treacă la nivelul 3, deși administrațiile locale ar putea să facă singure acest lucru.
Seo preferă să trateze cu precauție acest subiect, spunând că va trebui să ia în considerare impactul pe care nivelul 3 îl poate avea asupra carantinei și asupra economiei locale înainte de a lua un alt set de măsuri.
There are no comments
Add yours