Expoziția Samsung Missing Masterpieces reunește opere de artă emblematice pierdute în încercarea de a le recupera
- 12 capodopere de artă pierdute ale unora dintre cei mai renumiți artiști din lume, precum Van Gogh, Cézanne și Monet, sunt expuse pe televizoarele The Frame, curatoriate în parteneriat cu Dr. Noah Charney și Asociația pentru Cercetarea Infracțiunilor Împotriva Artei;
- Piese de artă neprețuite, printre care “Rața albă” de Jean Baptiste Oudry și “Portretul doctorului Gachet” de Van Gogh, au fost văzute ultima dată acum aproape 30 de ani. La fel și capodopera intitulată „View Auvers-sur-Oise” a lui Cézanne, furată într-un stil spectaculos;
- Samsung valorifică puterea tehnologiei conectând oamenii cu capodoperele de artă pierdute direct din confortul living-ului, utilizând televizoarele The Frame și social media;
- Toți iubitorii de artă și detectivii amatori pot ajuta la căutarea capodoperelor, împărtășind sfaturi noi, teorii sau indicii folosind #MISSINGMASTERPIECES;
Samsung anunță lansarea expoziției sale intitulate Missing Masterpieces, o colecție digitală a unora dintre cele mai reprezentative și fascinante opere de artă pierdute din întreaga lume. Prezentând piese de artă care nu pot fi văzute fizic în nici un alt loc, existând teama că s-au pierdut pentru totdeauna, acestea au fost reunite pentru prima dată pentru a fi admirate de oricine, oriunde s-ar afla și pentru a contribui la munca depusă pentru a le recupera.
Expoziția include capodopera intitulată „View Auvers-sur-Oise” de Paul Cézanne, care a dispărut în perioada festivităților de Revelion din 1999, atunci când hoții au profitat de acest moment pentru a fura pictura într-un scenariu ca de film. Urcând schele adiacente, spărgând o lucarnă prin interiorul căreia au aruncat o scară de frânghie, protejându-și calea cu o bombă de fum. La fel s-a întâmplat și în cazul operei de artă „Chloe & Emma” de Barbora Kysilkova, care a fost furată în plină zi dintr-un muzeu din Norvegia. Hoții au scos peste 200 de cuie pentru a scoate pânza, lăsând rama într-o stare imaculată.
Pe măsură ce viețile noastre se îndreaptă tot mai mult în sfera virtuală, puterea pe care tehnologia o poate avea pentru a aduce oamenii împreună nu a fost niciodată mai mare. Expoziția Missing Masterpieces expune unele dintre cele mai reprezentative picturi pierdute produse de artiști de renume mondial, precum Van Gogh, Cézanne și Monet; și le permite tuturor să experimenteze și să învețe despre aceste frumoase opere de artă, unele fiind pierdute pentru totdeauna.
În toată Europa, pandemia a avut un impact semnificativ asupra artei și culturii în general. Milioane de euro cuantificate în opere de artă sunt furate în fiecare an, însă acum cel puțin șase piese importante de artă au dispărut fără urmă, precum „Grădina de primăvară” a lui Van Gogh, care a fost furată în ziua în care artistul ar fi împlinit 167 ani.
Pentru a-i ajuta pe cei care încearcă în mod activ să găsească aceste opere de artă pierdute cu o valoare inestimabilă, iubitorii de artă și detectivii amatori sunt invitați să împărtășească orice sfaturi, teorii sau indicii pe care le pot descoperi cu @samsungromania și folosind #MissingMasterpieces pentru a aduna toate dovezile împreună.
„Arta este pentru toate gusturile și avem toți responsabilitatea de a ne proteja și conserva cultura pentru generațiile viitoare. Acesta este motivul pentru care lansăm expoziția Missing Masterpieces, pentru a ne asigura că piesele de artă de o valoare inestimabilă, care s-ar putea să nu mai poată fi văzute niciodată fizic, să poată ajunge sub privirile unui public cât mai numeros. The Frame întruchipează tot acest efort, ajutând la democratizarea artei și acționând atât ca televizor, cât și ca portal în lumea artei”, a spus Victor Armășelu, Directorul Diviziei Consumer din cadrul Samsung Electronics România şi Bulgaria.
The Frame diferă de orice alt televizor. Prin designul său unic în formă de ramă, funcționează atât ca o platformă de artă multi-media, cât și ca un tablou de neprețuit, amestecându-se în decorul casei atunci când nu este utilizat. Din momentul în care este oprit, Modul Art se activează – transformând ecranul negru, gol, într-o galerie ce cuprinde cele mai magnifice colecții de artă din lume. Echipat cu tehnologia QLED, culorile operelor de artă originale sunt expuse la calitate high definition. Toate cele 12 opere de artă din expoziția Missing Masterpieces sunt disponibile gratuit utilizatorilor de The Frame în catalogul Magazinului de artă, iar aceste piese neprețuite pot fi vizualizate și online de către oricine, chiar aici:
Expoziția a fost curatoriată în parteneriat cu dr. Noah Charney, un cunoscut expert în infracțiuni din domeniul artei și fondator al Asociației pentru Cercetarea Infracțiunilor Împotriva Artei (ARCA) și prezintă capodopere de artă impresionante pe care agențiile globale de aplicare a legii încearcă să le recupereze în mod activ.
“Înainte de a începe să lucrezi la un puzzle, vrei să aduni toate piesele, nu? Acest lucru este asemănător cu o crimă sau o pierdere misterioasă. De la rapoarte media în contradictoriu până la speculații în paginile de feed a Reddit – indicii există, dar volumul de informații poate fi copleșitor. Aici tehnologia și rețelele de socializare pot ajuta aducând oamenii împreună pentru a ușura căutarea. Nu este ceva nemaivăzut ca un sfat inofensiv postat online să fie cheia care elucidează misterul”, a spus Dr. Noah Charney, fondatorul ARCA.
Expoziția Missing Masterpieces va fi difuzată timp de trei luni (12 noiembrie 2020 – 10 februarie 2021).
Toate cele 12 opere de artă din expoziția Missing Masterpieces sunt disponibile gratuit utilizatorilor de The Frame prin Magazinul de artă.
Missing Masterpieces sunt disponibile în 29 de țări europene: Albania, Belgia, Bosnia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Olanda , Norvegia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie.
- Grădina Parsonage de la Nuenen în primăvară (1884)
Artist: Vincent van Gogh, Olanda
Ultima dată văzut: Olanda
În timp ce trăia cu părinții săi, Van Gogh a pictat acest peisaj al grădinii din spatele parohiei tatălui său în martie 1884. Stilul și culorile utilizate poziționează opera de artă ca fiind una dintre primele sale lucrări. Cu vechea biserică în depărtare, o femeie în negru care se întoarce cu fața, privind spre casă. Parohia și grădina încă supraviețuiesc în Nuenen, Olanda, totuși pictura a dispărut. Într-un atac puternic, în data de 30 martie 2020, pictura a fost furată la aniversarea a 167 de ani a lui Van Gogh. Încă lipsește, dar există speranța că va fi una dintre multele redescoperiri fericite.
- Portretul doctorului Gachet (1884)
Artist: Vincent van Gogh, Olanda
Ultima dată văzut: SUA
Portretul doctorului Gachet este una dintre cele mai celebre opere ale lui Van Gogh. După o decepție puternică, tăindu-și o parte din ureche, Van Gogh ajunge în azilul de sănătate în care lucra doctorul Gachet. La început, nu a existat nici un fel de legătură de amiciție între pictor și Gachet, dar mai târziu lucrurile s-au schimbat: „Am găsit un prieten adevărat în dr. Gachet … atât de mult ne asemănăm fizic și mental.” Aspect observat și în portretul acestuia, existând o oarecare asemănare cu artistul.
La 15 mai 1990, omul de afaceri japonez Ryoei Saito a cumpărat portretul cu 82,5 milioane de dolari, dorind ulterior să fie incinerat cu el. Acum se crede că se află într-o colecție privată elvețiană, dar bunul doctor nu a mai fost văzut din 1990.
- Pictorul în drumul său spre muncă
Artist: Vincent van Gogh, Olanda
Ultima dată văzut: Germania
Posibil un autoportret din perioada sa la Arles, această pictură în ulei din 1888 de Vincent van Gogh prezintă tehnica pentru care este cel mai cunoscut: utilizarea grea a impasto-ului, cantități mari de culoare aproape sculpturale. Se crede că a fost distrusă accidental de o bombă aliată eronată în timpul celui de-al doilea război mondial, când a fost găzduită la Muzeul Kaiser-Friedrich din Magdeburg, Germania.
Van Gogh a fost frecvent vizat; în 1991, 20 de lucrări au fost furate de la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, cu o valoare totală estimată de aproximativ 500 de milioane de dolari. În 2002, o pereche de tablouri Van Gogh au fost luate de la același muzeu și apoi recuperate la casa unui cap de mafie de lângă Napoli în 2016.
- Rața albă
Artist: Jean Baptiste Oudry, Franța
Văzut ultima oară: Marea Britanie
Oudry era cunoscut ca pictor de curte pentru Ludovic al XV-lea. Producând în principal portrete, pasiunea sa a fost natura moartă cu fructe și animale. Estimată la 8 milioane de dolari, această natură moartă din secolul al XIX-lea a fost furată din colecția marchizului de Cholmondeley de la Houghton Hall din Norfolk, Anglia în 1992.
Unii anchetatori sunt de părere că a fost trecută în mâinile unei bande de țigani cu sediul în regiune. Infractorii fură uneori cu presupunerea că vor găsi un colecționar de artă corupt, în genul celor din filme. Dar, acestea sunt cel mai probabil agățate pe peretele sufrageriei unui ticălos. Un fost informator al poliției a spus că pictura era ascunsă în podul unei case îndepărtate, deteriorate, de lângă Newcastle. Încă așteaptă să fie găsit.
- Vedere spre Auvers-sur-Oise
Artist: Paul Cezanne, Franța
Văzut ultima oară: Marea Britanie
Cézanne, unul dintre cei care au revoluționat istoria artei, a descoperit un nou stil care diferă de tot ceea ce se știa până atunci și i-a inspirat pe cei care au urmat după el. Acesta a fost deosebit de priceput la îndoirea perspectivei pentru efect dramatic, așa cum este descris în acest studiu peisagistic al unui grup de case rurale.
Spărgătorii au profitat de festivitățile de Revelion din 1999 pentru a fura pictura în mod spectaculos. Urcând schele adiacente, spărgând o lucarnă prin interiorul căreia au aruncat o scară de frânghie, protejându-și calea cu o bombă de fum. În interior, un ventilator portabil a suflat fumul, acoperind camerele CCTV. Alarmele au sunat, dar fumul a păcălit personalul de securitate să creadă că este un incendiu, așa că au chemat pompierii mai degrabă decât să intervină, oferindu-le hoților timp să scape.
- Judecata de Apoi (1808)
Artist: William Blake, Marea Britanie
Văzut ultima oară: Marea Britanie
Un mare multi-talentat mistic al artei britanice, William Blake a fost un pictor strălucit, editor și multe altele … poezia sa este încă citită de școlari din întreaga lume („Tiger, Tiger Burning Bright”).
Inspirat de fresca lui Michelangelo a „Judecății de Apoi” din Capela Sixtină, emblematica pictură pierdută a lui Blake prezintă morții învieri pentru a fi trimiși veșnic în Rai sau în Iad. El a susținut că a fost supus „viziunilor” toată viața sa, multe dintre picturile și poeziile sale fiind manifestări ale acestora. În această versiune a Judecății de Apoi pierdută pictată în 1808, figurile simbolizează ideile și probabil că ar fi fost colorate în mod viu. Planificată ca element central al expoziției sale majore, în 1810, expoziția a fost anulată și aceasta, împreună cu multe alte lucrări expuse, au fost pierdute.
- Vara (c. 1644)
Artist: David Teniers cel Tânăr, Olanda.
Ultima dată văzut: Portugalia
Alegoria în artă este locul în care o figură sau un simbol reprezintă un concept. Studiul simbolurilor din artă, numit iconografie, tratează imaginile ca ghicitori vizuale. Unde artistul ar dori ca dvs., spectatorul, să vă angajați proactiv în opera de artă și să încercați să descifrați semnificația acesteia.
„Vara” provine dintr-o serie de Alegorii ale celor patru anotimpuri, patru tablouri ale artistului olandez David Teniers cel Tânăr. Cea mai cunoscută pentru pictura scenelor obscure în taverne, această secvență alegorică este o plecare sobră. Vedem muncitori care recoltează grâu într-o zi fierbinte, o imagine colectivă menită să aducă în minte momentul verii. Teniers a pictat mai multe versiuni ale seriei; cu toate acestea, o versiune a verii a fost furată de la Muzeul Național de Artă Antiga din Portugalia în 1974.
- Podul Charing Cross și Podul Waterloo (1899-1904)
Artist: Claude Monet, Franța.
Văzute ultima oară: Marea Britanie, România și Olanda
Monet a pictat 37 de versiuni ale Charing Cross Bridge și cel puțin 40 de versiuni ale Waterloo Bridge. El a fost fascinat să studieze modul în care lumina își afectează și modifică subiecții. Și a revenit în mod repetat, capturând diferite anotimpuri, fiecare cu diferențe subtile. Versiunile în focus sunt două dintre picturile furate în octombrie 2012 de la Kunsthal din Rotterdam. Mama unuia dintre hoții condamnați a susținut că ‘Podul Waterloo’ se numără printre picturile furate pe care le-a ars pe aragazul ei din România. O încercare oribilă de a distruge dovezile împotriva fiului ei. Poliția a găsit urme de pigment pe aragazul acesteia, dar nu suficient pentru a-și verifica afirmațiile.
- Peisaj (1917)
Artist: József Lampérth Nemes, Ungaria.
Ultima dată văzut: Ungaria
Această superbă pictură peisagistică a artistului maghiar József Lampérth Nemes a fost una dintre cele două lucrări private care au dispărut dintr-un depozit de artă al Centrului MODEM de Artă Modernă și Contemporană din Debrecen, Ungaria. Furtul de artă tinde să fie gândit în termeni de jafuri muzeale cinematografice și există multe exemple care se potrivesc acestei impresii destul de romantice. Cu zeci de mii de furturi de artă raportate în fiecare an (ca să nu mai vorbim neraportate), arhivele și depozitele sunt ținte populare, deoarece ar putea trece luni bune până ca cineva să observe.
Cu toate acestea, furtul într-un depozit de artă necesită cunoștințe specializate pentru a localiza și, prin urmare, pentru a viza subiectul căutat. Astfel, un furt ca acesta sugerează că hoții știau ce urmăresc din timp.
- O scenă mitologică cu un tânăr Bacchus
Artist: Jacob Jordaens, Belgia (Arhiva foto a Muzeum Sztuki, Łódź)
Ultima dată văzut: Polonia
Această capodoperă a marelui Vechi Maestru olandez, Jacob Jordaens, a fost una dintre miile de capodopere de artă jefuite din Polonia în timpul celui de-al doilea război mondial. Influențat enorm de Rubens, o generație mai veche, tot din Anvers, asemănările pot fi observate în aspecte ale operelor sale. Aici, Bacchus, vechiul zeu al agriculturii, vinului și fertilității, este prezentat ca un copil mic înconjurat de menade (nimfe feminine) și satiri (jumătate bărbat, jumătate capră).
Colecțiile de patrimoniu cultural neobișnuit de bogate din Polonia au fost decimate de Armata Roșie Rusă și de unitatea dedicată furturilor de artă și arhivă a naziștilor, ERR. În timp ce multe au fost recuperate, multe altele rămân pierdute, precum acest Jordaens. Luată de la Muzeul de Istorie și Artă J. K. Bartoszewicz din Lodz, locația sa este încă mitică.
- Chloe și Emma
Artist: Barbora Kyslikova, Republica Cehă
Ultima dată văzut: Norvegia
La scurt timp după ce Barbora Kyslikova s-a mutat la Oslo, i-au fost furate două dintre cele mai importante opere de artă. Piesele ei au devenit de renume mondial abia recent, când documentarul despre aceasta, „Pictorul și hoțul”, a avut premiera la Festivalul de film Sundance din 2020. Este adevărata poveste a modului în care a urmărit și a dezvoltat o prietenie puțin probabilă cu un tânăr care i-a furat tablourile.
Lucrările sale supradimensionate, fotorealiste, au avut un public limitat dincolo de Norvegia – până la apariția acestui film aclamat – ceea ce înseamnă că furtul este mai probabil un act de pasiune, nu o încercare de profit. Majoritatea hoților nu știu nimic despre arta pe care o iau, văzându-o doar ca pe o marfă portabilă, de mare valoare. Acest caz este, de asemenea, neobișnuit prin faptul că hoții reținuți susțin că nu-și amintesc nimic sau ce au făcut cu picturile, deoarece erau „inconștienți”.
There are no comments
Add yours