000

15 drame absolut EXTRAORDINARE și UNICE vor avea premiera în 2021. Află CARE sunt acestea

Toată lumea este pregătită pentru noul an, cu noile sale posibilități, noi începuturi și, mai important, noi K-dramae! În timp ce COVID-19 a amânat filmările pentru multe dintre acestea, se zvonește totuși că unele dintre ele vor avea premiera în 2021, deși data lansării lor va rămâne, cel mai probabil, neconfirmată momentan. Noi însă abia așteptăm să vină acest an uimitor și unic din punctul de vedre al K-dramelor, așa că am pregătit o listă cu cele mai așteptate 15 seriale ale lui 2021.

1. Snowdrop/ Ghiocel

Probabil cea mai așteptată dramă din 2021 este cea care marchează debutul în actorie al lui Jisoo din trupa BLACKPINK, “Snowdrop” (care este regizată de același regizor ca și drama “Sky Castle”).

Povestea va avea loc în anul 1987 Seoul și se învârte în jurul lui Im Soo Ho (Jung Hae In), student la o universitate de prestigiu, și Eun Young Cho (Jisoo). Young Cho se îndrăgostește de Soo Ho la prima vedere la o adunare socială. Se întâlnesc din nou când Soo Ho intră în dormitorul de fete al lui Young Cho, rănit fiind. Young Cho decide să-i îngrijească rănile. Serialul se bazează, de fapt, pe notele unui bărbat care a scăpat dintr-un lagăr de prizonieri din Coreea de Nord și se zvonește că va avea premiera luna mai.

2. All of Us Are Dead/ Suntem toți morți

Urmând trendul adaptărilor webtoon, “All of Us Are Dead” se bazează pe “Now at Our School”. Vorbim de un grup de liceeni rămași captivi în școala în care învățau în vreme ce apocalipsa zombi se conturează afară.

Având în vedere popularitatea explozivă a genului zombie din Coreea de Sud (vezi: Train to Busan, Kingdom, #Alive, Zombie Detective etc.), nu este de mirare că oamenii sunt setați pe acest gen de dramă. Unii sunt, de asemenea, curioși dacă se vor simți similar cu îndrăgitul anime School-Live! Din informațiile obținute până în prezent, se preconizează că drama ar putea avea premiera undeva în jurul lunii iunie.

3. Mouse/ Șoricel

O dramă polițistă este pe drum! Și nu orice dramă, ci una care spune povestea lui Jung Ba Reum (Lee Seung Gi), un ofițer de poliție debutant a cărui viață se complică când întâlnește un criminal în serie. După ce a supraviețuit unei întâlniri cu ucigașul, el este mânat de nevoia de a afla adevărul din spatele crimelor cu ajutorul partenerului său, Ko Moo Chi (Lee Hee Joon). Drama ar putea avea premiera în luna februarie.

4. She Would Never Know/Ea nu va ști niciodată (Sunbae, Don’t Put On That Lipstick)

O altă foarte așteptată adaptare a unui webtoon îl include pe îndrăgitul vocalist al trupei SF9 și, totodată, actorul din serialul “Extraordinary You”, Rowoon.

Yoon Song Ah (Won Jin Ah) este un marketer de brand profesionist la o companie de produse cosmetice care visează să aibă propria ei marcă de produse cosmetice. Chae Hyun Seung (Rowoon) este un marketer frumos, foarte direct. Drama va avea premiera pe 18 ianuarie, iar eu, una, abia o aștept!

5. The Devil Judge/ Judecătorul Diavolului

Fotografiile cu Ji Sung și Jinyoung de la GOT7, care atestă participarea lor pentru această dramă judiciară, au făcut ca serialul să câștige deja multă atenție. Kim Ga On (Jinyoung) este un jurat care și-a pierdut părinții într-un accident când era copil. Cu sprijinul prietenului tatălui său, a studiat din greu pentru a deveni judecător, devenind asociat în cadrul Yo Han (Ji Sung). Drama ar putea avea premiera în luna iunie, iar noi vă vom ține la curent cu informațiile legate de aceasta.

6. Dear.M/ Dragă.M

O altă dramă în care va debuta anul viitor un idol-actor este “Dear.M”.

Da, în această dramă va debuta nimeni altul decât Jaehyun din trupa NCT! Se zvonește că Eunbin de la CLC și Jinhyuk de la UP10TION vor fi, de asemenea, personaje secundare!

Povestea urmărește 4 elevi, Ma Joo Ah (Park Hye Soo), Cha Min Ho (Jaehyun), Seo Ji Min (Roh Jeong Eui) și Park Ha Neul (Bae Hyun Sung), aflați în căutarea lui „M” (un străin misterios care este menționat într-o postare anonimă), cei 4 trec prin o mulțime de peripeții, supraviețuind vieții universitare, prieteniei și primelor romanțe. Serialul ar putea avea premiera în luna februarie sau cel puțin în prima jumătate a anului 2021.

7. Red Cuff of the Sleeve

Această dramă se bazează pe un roman care spune povestea lui Sung Deok Im (Park Hye Soo), care evoluează dint-o doamnă de curte modestă la statutul de regină. Serialul va portretiza povestea ei de dragoste cu regele Jeongjo (Kim Kyung Nam) și luptele acerbe pentru câștigarea puterii.

Fanii dramelor istorice sunt încântați de această dramă, dar multe informații despre aceasta nu au fost încă date publicității.

8. Cliffhanger (Muntele Jiri)

Regizată de Lee Eung Bok (Sweet Home, Mr. Sunshine, Goblin etc.) și scrisă de Kim Eun Hee (Kingdom, Signal etc.), această dramă are așteptări imense. Vorbim despre o dramă misterioasă și, totodată, un thriller, care se referă, pe scurt, la pădurarii care salvează oameni de pe Muntele Jiri. Seo Yi Kang (Jun Ji Hyun) este un pădurar de top care știe totul despre navigarea pe Muntele Jiri. Kang Hyun Jo (Joo Ji Hoon) este un absolvent militar cu un secret profund, care se alătură ca pădurar nou și devine, astfel, partenerul lui Yi Kang. Se zvonește că serialul va avea premiera în prima jumătate a anului 2021.

9. Joseon Exorcist/ Exorcistul din Joseon

O altă dramă istorică înfiorătoare este pe cale să ne “intre” în case! Aceasta spune povestea unui rege și a celor doi fii ai săi, care se confruntă cu spiritele rele ce caută răzbunare pentru că au fost ucise de familia regală în trecut. Premiera ar putea avea loc undeva în luna martie.

10. Youth/ Tinerețe

Oh, da, cum am putea uita de foarte așteptata (dar și puțin controversata) K-drama inspirat de BTS! Povestea s-a bazat mai ales pe HYYH (Hwa Yong yeon Hwa/ The most beautiful moment in life), în timp ce șapte băieți trec prin sarcina incredibil de dificilă de a crește și a se maturiza. Sperăm că drama va fi finalizată până în ultima jumătate a anului 2021!

11. Hellbound/ Legat de iad

“Hellbound” va fi o altă adaptare webtoon care va avea premiera pe Netflix. Povestea se învârte în jurul oamenilor care aud predicții despre când vor muri.

Când nefastul moment vine, apare un „înger al morții” care îi ucide. Jung Jin Soo (Yoo Ah In) este șeful noii religii Saejinrihwe. Bae Young Jae (Park Jung Min) este director de programe pentru o stație de difuzare. El încearcă să găsească adevărul despre grupul religios al lui Jin Soo. Min Hye Jin (Kim Hyun Joo) este un avocat care se opune susținătorilor Saejinrihwe. Jin Kyung Hoon (Yang Ik Jun) este un detectiv și investighează cazuri care-i implică pe îngerii morții.

Unii compară deja acest serial cu populara dramă “Save Me” și sunt curioși să vadă cum vor fi prezentate aspectele religioase. Nu există încă o dată confirmată, cu excepția generalului „2021”.

12. River Where the Moon Rises/ Râul unde răsare luna

Fanii sunt de-a dreptul încântați să vadă această dramă istorică despre faimoasa poveste de dragoste a prințesei Pyeonggang și On Dal.

On Dal (Ji Soo) locuiește împreună cu mama sa protectoare, care îl avertizează să nu se aventureze dincolo de pădurile unde locuiește. Într-o zi, curiozitatea începe să-i dea târcoale în vreme ce rătăcește prin piața din sat, acolo unde o găsește pe prințesa Pyeonggang (Kim So Hyun). După aceea, Pyeonggang îi vizitează casa, declarând că dorește să trăiască cu el și îl va învăța cum să citească, să scrie și să lupte. Această dramă romantic ar putea avea premiera în luna martie.

13. Like a Butterfly/ Ca un fluture

Mulți străini tocmai au aflat despre webtoon pe care această dramă se bazează datorită faptului că este una dintre preferatele lui V din trupa BTS! Povestea este despre Deok Chul (Park In Hwan), un bărbat în vârstă care își reînvie dragostea pentru balet la vârsta de 70 de ani, și balerinul Chae Rok (Song Kang), în vârstă de 23 de ani, care se luptă să-și atingă visele. Ei își schimbă viața reciproc în bine.

Nu este încă clar când va fi difuzat serialul, dar se zvonește că acest lucru s-ar putea întâmpla în aprilie.

14. Money Heist

Fani ai serialului spaniol, Money Heist/La Casa de Papel, bucurați-vă! Netflix a anunțat că va veni cu o versiune coreeană a acestui serial! La fel ca în versiunea spaniolă, un geniu criminal care este supranumit „Profesorul” are un plan pentru a scoate la iveală cel mai mare jaf înregistrat în istorie.

Din păcate, până în prezent nu există mai multe informații în afară de acestea, dar mulți suspectează că serialul ar putea fi gata până la sfârșitul anului 2021.

15. One Day, Destruction Came to My Front Door

Seo In Guk și Park Bo Young s-au întors! Această poveste se învârte în jurul unui om care are o viață haotică, supusă soartei. El este cunoscut sub numele de „Ruin” sau „Kim Sa Ram” (Seo In Guk). S-a născut între întuneric și lumină. Când respiră, țările dispar; unde merge, anotimpurile intră în colaps; când zâmbește, o viață se încheie. Aceasta este soarta lui. El face echipă cu Tak Dong Gyung (Park Bo Young), care blestemă lumea și îl atrage pe „Ruin” în viața ei datorită dorinței ei de a trăi.
Fanii sunt extaziați de unicitatea poveștii și de distribuția copleșitor de talentată, care îi include și pe Lee Soo Hyuk, Kang Tae Oh, Dawon de la SF9 și mulți alții! Se zvonește că drama va avea premiera în mai.

Ei bine: ați citit cu atenție? Pentru ce K-dramă care va avea premiera în anul 2021 sunteți cei mai entuziasmați? Noi ne-am făcut deja o listă, care nu este deloc scurtă, ce-i drept…




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.