PYH2021010802670001301_P4

Capitala Seul înregistrează cea mai scăzută temperatură din ultimii 35 de ani. Valul de frig și ninsori a cuprins întreaga țară

Coreea de Sud a înregistrat cele mai scăzute temperaturi ale sezonului vineri, când  multe regiuni au înregistrat minime record aproape de – 20 grade C și au avut parte, în continuare, de ninsori abundente, potrivit unui comunicat Yonhap.

În Seul,  valul de frig care a început să se manifeste la începutul acestei săptămâni a determinat temperaturi de -18,6 grade C, reprezentând aproape un record, a doua cea mai scăzută temperatură de când au început înregistrările în anul 1980, după -19,2 grade C  temperatură înregistrată pe  data de 5 ianuarie 1986, potrivit informațiilor furnizate de Administrației Meteorologice din Coreea. (*temperatura rezimțită de corpul uman este mult mai scăzută)

Frigul a cuprins și alte parți din țară, mai exact orașul central Daejeon a înregistrat o temperatură de -16,9 grade C, orașul sud-vestic Gwangju -12,7 grade C, Busan, orașul situat în sud-estul țării a avut – 11,4 grade C și insula Jeju -1,1 grade C.

Agenția meteo a preconizat ninsoare și acumulare de aproximativ 15 centimetri în zonele de coastă sud-vestice ale provinciei Jeolla și Jeju și până la 3 cm în interiorul provinciei Chungcheong de Sud.

Se pare că zăpada depusă pe Muntele Halla din Jeju,  de miercuri și  până în această  dimineața  a atins 31,1 cm.

Cele mai multe părți ale țării au rămas sub o avertizare de frig sau de zăpadă abundentă încă de la începutul acestei săptămâni.

Traficul a continuat să fie îngreunat de drumurile  înghețate, iar autoritățile de transport au  dat avertismente  privind întârzieri suplimentare sau anulări ale zborurilor și navelor. 

Primarul interimar al Seulului, Seo Jeong-hyup, a convocat vineri după-amiază o conferință de presă pentru a-și cere scuze cetățenilor pentru „mari neplăceri” pe care le-au suferit în timp ce încercau să ajungă acasă în zăpadă abundentă miercuri seara. În capitală stratului de zăpada i s-a mai adaugat încă aproximativ 13,7 cm de miercuri până joi dimineața. El a recunoscut că  autoritățile nu a reușit să îndepărteze zăpada în timp util și a promis că va curăța toată zăpada rămasă cât mai repede posibil

Ministrul Comerțului, Industriei și Energiei a declarat că se așteaptă ca cererea maximă de energie termică să stabilească un nou record vineri. În ziua precedentă, recordul a fost de 90,2 milioane de kilowați la ora 17:00, cel mai ridicat vreodată pentru iarnă.

Agenția meteo a spus că vremea rece va persista o perioadă, deși temperaturile ar putea crește ușor sâmbătă și la mijlocul săptămânii viitoare.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.