Decizie neașteptată: Yoo Myung-hee, ministrul comerţului din Coreea de Sud, şi-a retras candidatura pentru funcţia de director general al OMC
Lovitură de teatru! Ministrul comerţului din Coreea de Sud, Yoo Myung-hee, şi-a retras candidatura pentru funcţia de director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), facând astfel loc nigerianei Ngozi Okonjo-Iweala, care ar deveni prima femeie şi prima persoană africană director-general al OMC, potrivit RADOR.
Până în prezent, nu există o motivare a acestei decizii luate pe nepusă masă. Totuși, având în vedere tradiția alegerii directorului general al OMC și contextului politic actual, concluziile ar putea fi trase cu ușurință.
Astfel, știm că tatele membre ale OMC încearcă de fiecare dată să ia decizii, inclusiv să aleagă un nou director-general, prin consens.
Până în prezent, membrii OMC au manifestat un sprijin puternic pentru Ngozi Okonjo-Iweala, dar în octombrie a anului trecut Statele Unite, care se aflau sub preşedinţia lui Donald Trump, s-au opus numirii acesteia în conducerea OMC, sprijinind în schimb candidata Coreei de Sud.
Procesul de selecţie a fost suspendat în timpul alegerilor prezidenţiale din SUA şi în perioada de tranziţie postelectorală, respectiv până la instalarea în funcție a lui Joe Bidan, actualul președinte al Statelor Unite. Acum, Yoo Myung-hee a anunţat că îşi retrage candidatura, afirmând că s-a consultat cu mai multe ţări membre, inclusiv cu SUA, mai arată sursa citată.
There are no comments
Add yours