Producătorii viitoarei drame “Law School” prezintă carisma personajelor prin lansarea posterului principal
Producătorii următorului proiect al postului coreean JTBC, mai exact drama programată pentru zilele de miercuri și joi numită “Law School”, au lansat posterul oficial și câteva detalii despre personaje.
Drama “Law School” va spune povestea studenților și a profesorilor din cadrul celei mai bune facultăți de drept din Coreea de Sud, care ajung să fie implicați într-un caz neobișnuit, potrivit Soompi.
În acest poster oficial regăsim cele 10 personaje principale care sunt interpretate de actorii Kim Myung Min, Kim Bum, Ryu Hye Young, Lee Jung Eun, Lee Soo Kyung, David Lee, Go Yoon Jung, Hyun Woo, Gil Hae Yeon și Oh Man Seok.
În primul rând, în distribuție îi avem pe profesorul de drept penal Yang Jong Hoon ( rolul lui Kim Myung Min), profesor de drept civil și șeful clinicii juridice a facultății de drept Kim Eun Sook (Lee Jung Eun), președintele școlii Oh Jung Hee (Gil Hae Yeon) și profesor de drept constituțional și vicepreședinte Kang Joo Man (Oh Man Seok).
În al doilea rând, îi găsim pe studenții acestei școli, care provin din diverse medii. Mai exact îl vom descoperi pe Han Joon Hwi, personajul interpretat de actorul Kim Bum care a intrat la această facultate cu niște note remarcabile și o reputație strălucitoare. Totodată, mai există 2 studenți cu același nume și personalități total diferite. Kang Sol A, rolul lui Ryu Hye Young, este un student în primul an la drept care a reușit să depășească sărăcia și nenorocirea din copilărie prin obținerea admiterii speciale la facultatea de drept, în timp ce Kang Sol B interpretat de Lee Soo Kyung, a fost născut într-o familie privilegiată, cum ar spune unii, cu o linguriță de argint în gură.
Pe de altă parte, îl mai regăsim și pe studentul Seo Ji Ho, rolul lui David Lee, a cărui familie s-a prăbușit și el crede că facultatea de drept este o oportunitate numai bună pentru a-și ridica statutul. Jeon Ye Seol, rolul lui Go Yoon Jung este un student superb, mereu iubit de oameni, iar Yoo Seung Jae (Hyun Woo) este un doctor devenit student la drept.
În plus, echipa de producție a vorbit despre ședința foto pentru afișul principal, spunând: „Cele zece personaje cu o carismă cool și intelectuală s-au reunit pentru a completa sinergia perfectă a cadrului legal”. Aceștia au mai adăugat: „Pe 14 aprilie, fanii vor putea vedea, în sfârșit, jocul actorilor care vor umple drama cu strălucire și încredere, precum și misterul împletit al personajelor din jurul unui anumit incident. Vă rugăm să așteptați cu nerăbdare călătoria lor în încercarea de a găsi adevărul și dreptatea prin lege ”.
Acestea au fost informațiile dezvăluite până acum despre dramă. Eu zic să ne pregătim de pe acum pentru premiera dramei “Law School” de pe 14 aprilie 2021.
There are no comments
Add yours