newMedia_002

Biblioteca digitală a viitorului, cu o notă interactivă

La sfârșitul lunii martie, Biblioteca Națională din Coreea a anunțat deschiderea bibliotecii Shilgam Seojae, ce oferă o experiență cu adevărat captivantă. Arată la fel ca orice bibliotecă normală, dar beneficiază de noi tehnologii digitale ce promit vizitatorilor o experiență de lectură complet unică!

O inițiativă a Ministerului Culturii, biblioteca transformă textele, combinându-le cu un conținut interactiv prin intermediul tehnologiilor multidimensionale, cum ar fi realitatea virtuală și cea augmentată.

După două luni de funcționare, Shilgam Seojae, care face parte din complexul bibliotecii naționale din Seocho-gu – Seul, se dovedește a fi populară printre vizitatorii care doresc să identifice noi modalități de căutare, sortare și “digerare” a cărților.

Sursa foto: National Library of Korea 

„Ne-am inspirat din ficțiunea lui Jorge Luis Borges, „Biblioteca Babel”, cunoscută pentru scena din filmul „Interstellar”, a declarat pentru Korea Herald Yu Ji-hyun, cea care conduce Shilgam Seoje.

„Crearea și menținerea acestui spațiu este o treabă grea, spre deosebire de percepția generală a publicului că toată munca este realizată de roboți”, a spus Yu râzând. Ea a fost deosebit de încântat să vadă impactul pozitiv pe care îl are biblioteca asupra conectării generațiilor mai tinere cu istoria națiunii într-un mod familiar și distractiv. „Dar ceea ce face ca eforturile să merite este faptul că întâlnim vizitatori tineri care par intrigați de cărțile vechi prezentate digital”, a spus Yu.

Experiența la Shilgam Seoje este împărțită în patru secțiuni: peretele de afișare 3D, instrumentul de căutare, hărțile interactive și cărțile digitale. Bibliotecarii și cărturarii au colaborat pentru a recrea texte vechi păstrate de mult timp pe care cititorilor începători le-ar fi greu să le înțeleagă și hărți cu caractere chinezești greu de identificat.

Sursa foto: Korea Herald 

De la „Dongui Bogam” a medicului Heo Jun până la harta orașului Seul realizată de cartograful Kim Jeong-ho, „Suseon Jeondo”, ilustrațiile și explicațiile sunt ușor accesibile prin intermediul ecranului tactil.

„Mokjang Jido” sau Hărți ale Fermelor, este o carte cu picturi ale fermelor de la sfârșitul secolului al XVII-lea, redate în culori. În versiunea digitalizată a tezaurului desemnat de stat, numele județelor, punctele de reper, locațiile fermelor și chiar și diferitele rase de cai apar ca imagini aflate în mișcare, aducând vizitatorii cu un pas mai aproape de momentul când au fost desenate hărțile.

Shilgam Seojae este un proiect aflat încă în desfășurare. Obiectivul final al bibliotecii este completarea unei arhive digitale a stocurilor sale actuale, de aproximativ 43 de milioane de cărți, evidențiind în același timp experiența interactivă a cărților cu semnificație istorică.

Sursa foto: National Library of Korea 

Pentru vizitele la Shilgam Seoje este necesară rezervarea pe site-ul Bibliotecii Naționale a Coreei, la www.nl.go.kr. Spre deosebire de majoritatea secțiunilor de la Biblioteca Națională din Coreea, care este deschisă doar celor cu vârsta peste 16 ani, biblioteca interactivă este deschisă vizitatorilor de toate vârstele!




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.