Untitled

Philipp Jundt, flautistul elvețian care reinterpretează coloanele sonore ale K-dramelor populare prin intermediul muzicii clasice

„Acest album este un omagiu adus culturii K-pop și K-OST (coloane sonore originale) trimise din muzica clasică europeană în Coreea”, spune Philipp Jundt, flautistul elvețian cunoscut în întreaga lume ca fiind un entuziast al dramelor coreene. Drept pentru care, participarea sa la „Shades of Love”, un album care conține muzică din dramele cele mai populare sud-coreene, a venit, practic, în mod firesc, după cum relatează și Korea.net.

În colaborare cu compozitorul german Marco Hertenstein, albumul despre care vorbește flautistul va fi lansat în toată lumea pe data de 9 iulie, mai exact vineri.

 

Albumul nu este o simplă colecție de coloane sonore pentru K-drame. În primul rând, compania de producție este Deutsche Grammophon, o companie de renume mondial în domeniul muzicii clasice.

Cu eticheta galbenă a companiei de producție tipărită pe colțul din stânga, sus, albumul conține 17 piese, inclusiv 15 aranjamente ale unor coloane sonore populare pentru K-drama, cum ar fi „Crash Landing on You”, „Mr. Sunshine”, „Guardian: The Lonely and Great God” și „Descendenții Soarelui”.

Important de știut este și faptul că melodiile produse de compozitorul german Hertenstein, „Shades of Love-Red” și “Shades of Love-Blue”, au fost inspirate din cele două culori ale Taegeukgi, steagul național coreean.

Albumul se mândrește, de asemenea, cu o gamă impresionantă de muzicieni participanți: James Galway, un flautist irlandez cunoscut și sub numele de „Omul cu flautul de aur”, Albrecht Mayer din Germania, principalul oboist al Filarmonicii din Berlin, și Richard Yongjae O’Neill, violist de origine coreeano- americană și câștigător al Grammy-ului.

Korea.net a intervievat flautistul, care este acum profesor desemnat la Conservatorul din Neuchâtel, Elveția.

Philipp Jundt, celebrul flautist elvețian

Relația sa cu Coreea datează din anul 2008, când a fost angajat ca profesor la Universitatea Kangnam din Yongin, provincia Gyeonggi-do. Vorbim despre o universitate-soră a Liszt School of Music Weimar din Germania, unde lucra la acea vreme flautistul.

Philipp Jundt a trăit în Coreea timp de 12 ani până anul trecut, cântând în Coreea și Europa în calitate de co-fondator și director artistic al Festivalului de muzică Gonjiam și președinte al Asociației Culturale Elvețiene-Coreene.

„Mâncarea coreeană pe care o aveam ca student la Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din München a fost primul lucru care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Coreea”, a spus el.

„Apoi am început să vizionez drame coreene pentru a învăța limba și despre cultura (acestei țări – n.r.) pentru muncă”, a continuat flautistul.

„În multele nopți nedormite din cauza diferenței de fus orar dintre Europa și Coreea, îmi amintesc că m-am bucurat de filme și drame coreene și cum m-au făcut să râd cu voce tare”, povestește muzicianul.

Câțiva ani mai târziu, acesta a semnat cu agenția BOM Arts Project din Coreea și în cele din urmă și-a exprimat dorința de a lucra la ceva legat de cultura coreeană. Agenția a sugerat atunci să se orienteze către coloane sonore pentru K-drame, asta datorită dragostei sale pentru genul acesta de seriale tv.

Jundt a început cu aranjamentele „Always” din „Descendents” și „B-Rosette” din drama medicală „Behind the White Tower”. În 2018, interpretarea sa a „The Dramatic Classics” la LG Arts Center din districtul Gangnam-gu din Seul a dus la conturarea proiectului acestui album despre care vorbim astăzi.

Muzicieni clasici de top din întreaga lume au luat parte la proiectul de album al lui Philipp Jundt.

“Farmecul coloanei sonore a unei drame coreene este combinația dintre factorii lirici și melodioși ai muzicii de film italiene și factorul descriptiv al muzicii de film americane. Alături de armonia dintre punctele forte ale celor două țări, povestirea prin muzică este remarcabilă, ceea ce i-a conferit Coreei stilul original”, mărturisește muzicianul.

Albumul “Shades of Love” conține reinterpretări muzicale clasice ale coloanelor sonore ale dramaturgiei K-dramelor, completate cu orchestre și soliști. Spre exemplu, „Stay With Me” din „Guardian: The Lonely and Great God” a fost departe de muzica clasică de flaut datorită rolului său de rap, deci această secțiune a înregistrat șase sunete de flaut cărora le-a fost adăugat un flaut de subcontrabas.

Deși muzica este complet diferită de lucrările pe care le interpretează de obicei, cum ar fi Bach, Telemann sau Brahms, Jundt a spus: „Această lucrare mi-a atins cu adevărat inima și toate lucrările anterioare se simt ca o repetiție pentru aceasta”.

Întors acum înapoi în Elveția natală, flautistul va cânta luna viitoare în Coreea muzica de suflet de pe acest album.

Cititorilor Korea.net, el le-a transmis: „Coreea este una dintre cele mai progresiste și dinamice națiuni pentru muzica clasică”, adăugând: „Sper că bucuria pe care am simțit-o când am făcut acest album poate fi transmisă ascultătorilor. Sper, de asemenea, ca ascultătorii nu numai să iubească muzica coreeană prin intermediul acestui album, ci și să se îndrăgostească de cultura și oamenii acestei minunate țări”.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.