Shownu, liderul trupei MONSTA X scrie prima scrisoare din armată
Aflat în plină perioadă în care își face datoria față de țară, Shownu, liderul trupei MONSTA X a hotărât să facă o surpriză fanilor săi. Prin urmare el a scris prima scrisoare de mână de la începerea serviciului militar obligatoriu, în care detaliază cum se desfășoară acum viața lui de soldat, potrivit unui comunicat Allkpop.
Ieri, 8 august, Starship Entertainment, agenția care se ocupă cu activitățile trupei, a făcut publică o scrisoare scrisă de mână pe care Shownu a scris-o recent pentru fanii săi. Idolul a scris această scrisoare în 2 zile, respectiv pe 30 și 31 iulie. Iată ce conține scrisoarea:
„Pentru Monbebe [fanclub-ul oficial la trupei MONSTA X],
Astăzi este 30 iulie ora 21:39.
Luna iulie s-a terminat deja. Astăzi, ca de obicei, am avut o seară plăcută și fericită, în timp ce citeam scrisori pe internet. Pentru a încheia [seara], voi scrie scrisoarea pe care o voi trimite înainte să se stingă luminile și să mă culc …
Pentru a fi sincer, am trimis scrisori de două ori, luni și joi, dar nu sunt sigur dacă vor fi eliberate înainte sau după ziua în care termin pregătirea militară de bază. Oricum ar fi, sunt plin de mândria fanilor Monbebe, așa că scriu o scrisoare și astăzi.
În primul rând, cu trei mese pe zi, încerc să mănânc cât pot, fără să las vreun strop de pudră de chili. Uneori sunt zile în care acel meniu de pe Internet și garniturile sunt diferite, dar mesele sunt aproape întotdeauna aceleași.
Începem prin a face teste de alergie, dar mâncăm cu toții același lucru, haha. De asemenea, sunt recunoscător și mă bucur cu adevărat de știrile apărute despre membrii (din trupă), știrile olimpiadelor și știrile societății pe care Monbebe mi le transmit. Ah, trebuie să sting luminile, dar azi nu este tura de noapte, așa că voi continua să scriu această scrisoare mâine. Va fi transmisă abia luni.
Să dormiți bine.
În acest moment, iau micul dejun și scriu această scrisoare înainte să mă spăl. Ah, de asemenea, făceam flotări în zona comună, iar escadrila m-a întrebat dacă aș putea fi plutonier. La acea vreme, nu știam ce se întâmplă, așa că am spus da, dar acum îmi cer să fac prezența dimineața și seara. Ieri, am greșit ordinea verbală în care strigam numele, așa că atmosfera întregii escadrile a devenit brusc foarte incomodă.
Acesta este un secret, așa că shh! După ce am terminat a doua rundă de examene pe 2 august, pot merge la magazin militar, iar perioada pe care armata îl poate folosi este pe 3 august între orele 17-19. Deoarece căpșunile din Nonsan sunt renumite, se spune că Mongswel de căpșuni [tortul de tip Chocopie] este delicios, așa că mă voi încărca cu tot felul de lucruri dulci și sărate, dar mai apoi trebuie să mă antrenez în forță.
Când voi putea folosi telefonul, sigur voi saluta ceilalți membri. Mi-e dor de voi. Să aveți o zi bună!”
Vreau să vă aduc aminte că Shownu s-a înrolat pe data de 22 iulie și, după etapa de pregătire de bază va trece la munca în serviciul social.
Eu mă bucur sincer că el este bine și ne oferă astfel de vești. Îi doresc în continuare armată ușoară și să se întoarcă cu bine la activitățile sale obișnuite!
There are no comments
Add yours