optimize

Locuitorii Seulului au avut parte în această dimineață de un peisaj de basm: Prima ninsoare a sezonului rece!

Locuitorii Seulului s-au trezit astăzi, 10 noiembrie, într-un peisaj de basm! De pe geamurile ferestrelor au putut admira prima ninsoare a sezonului, căzută cu o lună mai devreme decât anul trecut, potrivit The Korea Times, care citează agenția națională de știri Yonhap

    Zăpadă cade pe strada Suyu-dong din nordul Seulului, 10 noiembrie. (Yonhap)

Seulul a avut parte de prima ninsoare din sezonul de iarnă 2021, în această dimineață, cu aproximativ o lună mai devreme decât anul trecut, conform unui anunț făcut de agenția de stat pentru vreme.

Administrația Meteorologică din Coreea (KMA) a informat astfel că o ninsoare ușoară a fost observată la stația de observare a vremii Songwol-dong din centrul Seulului, la ora 6:10. Prin urmare, KMA a înregistrat prima ninsoare observată la observatorul Songwol-dong ca fiind prima ninsoare a sezonului anual din Seul.

Prima ninsoare din acest an a venit la Seul cu 30 de zile mai devreme decât anul trecut, când locuitorii Seului s-au putut bucura de primii fulgi de nea pe data de 10 decembrie (2020), și cu 10 zile mai devreme decât media primelor zile de ninsoare ale capitalei din 1991-2020, care era până acum pe 20 noiembrie.

Zona extinsă a capitalei Coreei de Sud a înregistrat, de asemenea, ninsori ușoare în această dimineață.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.