BTS_Jimin_Butter_concept_photo_2

Jimin, din BTS, testat pozitiv cu COVID19 + operat de apendicită acută

Potrivit agenției BIG HIT Music, membrul BTS a simțit dureri abdominale bruște împreună cu o ușoară durere în gât pe 30 ianuarie KST, așa că a vizitat camera de urgență a unui spital din apropiere unde a efectuat un test PCR și alte examinări. Apoi s-a descoperit nu numai că fusese testat pozitiv pentru COVID-19, ci și că suferă de apendicită acută. A fost operat de apendicită în dimineața zilei de 31 ianuarie.

„Potrivit personalului medical, operația a decurs bine, iar Jimin se odihnește în prezent și se recuperează”, continuă comunicatul. „Deocamdată el va rămâne în continuare internat din cauza combinației dintre COVID-19 și operația de apendicită. În prezent, se confruntă cu o ușoară durere în gât, dar se ameliorează”.

De asemenea, BIG HIT Music a mai spus că Jimin nu a fost în contact cu niciunul dintre ceilalți membri BTS în perioada în care ar fi fost contagios.

„Vom face tot posibilul pentru a-l sprijini pe Jimin, astfel încât să-și poată recupera sănătatea cât mai curând posibil, deoarece considerăm sănătatea și siguranța artiștilor noștri ca prioritate principală”, a conchis agenția.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.