Când contrariile se atrag: două personalități total diferite devin una singură. Ingredientul “secret” care le aduce împreună
Poate că ați observat și voi dar, în unele cazuri, serialele despre care nu se face prea multă gălăgie sunt cele mai bune. Așa că astăzi am să vă spun o altfel de „poveste”. O poveste care m-a emoționat și care, după seriale de renume abandonate pe bandă rulantă, m-a făcut să-mi reîndrept atenția către o dramă coreeană.
„Dali & the Cooky Prince/달리와 감자” este un serial mult mai complex decât ai putea crede atunci când îi auzi pentru prima dată numele. E despre renunțări, tristeți și bucurii, sfârșituri și noi începuturi; despre viață și moarte, oameni buni (dar puțini de îi numeri pe degete, ca și-n viața reală) și nenorociți; despre corupție și trădare, despre bani – în jurul cărora pare că se învârte totul în viață, dar și despre iubire, speranță, bunătate și încredere.
Personajele îți captează atenția rând pe rând, încă de la prima apariție, însă tot universul se închide cumva în jurul lui Kim Da-Li (Park Gyu-Young) și Jin Moo-Hak (Kim Min-Jae).
POVESTEA
Jin Moo-Hak (Kim Min-Jae) este al doilea fiu dintr-o familie care conduce franciza globală de restaurante Dondon F&B. Compania a început-o de jos, respectiv de la un restaurant de Gamjatang/감자탕 (tocană de oase de porc). Urmărind serialul, e imposibil să nu vrei să gătește măcar odată acest fel de mâncare deloc elegant, dar extrem de gustos! Deși îi lipsește educația, Moon-Hak are însă o capacitate excelentă de a câștiga bani, este inteligent chiar dacă punctul lui forte nu este cultura generală și foarte chipeș. Când zâmbește, te topești!
Kim Da-Li (Park Gyu-Young) este opusul său: foarte învațată, elegantă peste măsură și cu un simț estetic exemplar, iubește arta mai presus de orice. A moștenit această trăsătură de la tatăl și bunicul său. De fapt, ea este singurul copil al unei familii prestigioase, cu o îndelungată istorie în domeniul artei. Kim Da-Li poate vorbi 7 limbi străine și are o personalitate bună; este extrem de candidă și îi tratează pe oameni cu o sinceritate nedisimulată și multă bună-voință, chiar dacă aceștia nu o merită, uneori. Marele său cusur este că nu se pricepe foarte bine la treburile casnice, precum gătitul. Deși pare să aibă o mulțime de „prieteni”, se trezește complet singură și neajutorată după moartea tatălui său.
Jang Tae-Jin (Kwon Yool), fostul iubit, care a părăsit-o în mod aparent inexplicabil, apare însă iar în viața ei. Educat și plin de succes, aceasta încearcă să reaprindă o flacără demult stinsă.
Unicul om care își păstrează până la capăt omenia este Joo Won-Tak (Hwang Hee) – acesta fiind atât umărul pe care poate plânge, cât și pumnul dispus să o apere de nedreptăți și răutate.
Jin Moo-Hak și Kim Da-Li se întâlnesc din întâmplare, fără să aibă habar fiecare din ce mediu provine celălalt. În ciuda diferențelor uriașe dintre ei, aceștia ajung să se ajute reciproc și chiar să devină sprijin unul pentru celălalt. Întâmplări neprevăzute, undele dintre ele pe muchie de cuțit îi fac să descopere caracterul celuilalt și să-și dea seama că o prejudecățile nu le pot sta în cale.
Mai presus decât despre dragoste sau renunțări, serialul este despre efort și determinare, fiind presărat cu mult umor.
Scenariul scris de Son Eun-Hye și Park Se-Eun a fost pus magistral în practică de regizorul. Serialul are 16 episoade și a fost difuzat de canalul KBS2, în perioada 22 septembrie-11 noiembrie. Serialul este încadrat la categoria comedie-romantică, iar eu nu pot decât să vă îndemn să îl treceți pe listă, dacă nu l-ați văzut deja.
There are no comments
Add yours