Remake-ul de la “Jane The Virgin” cu Im Soo Hyang are oficial o dată a lansării în ciuda conflictelor apărute
Pe 12 aprilie, un reprezentant de la postul coreean SBS a confirmat că noua dramă “Woori The Virgin/Starting Today, We” (traducere literală) va avea premiera în mai, așa cum a fost anunțat anterior.
De unde a pornit controversa?
La începutul lunii aprilie, publicația JTBC News a raportat că două dintre cele mai importante posturi coreene, MBC și SBS sunt în conflict din cauza planurilor celor de la SBS de a difuza viitoarea dramă a actriței Im Soo Hyang, “Woori The Virgin/Starting Today, We” în mai, când MBC intenționează deja să difuzeze propria dramă tot cu Im Soo Hyang în rolul principal, intitulată „Dr. Lawyer” în aceeași lună, începând cu data de pe 27 mai.
Ca răspuns la această știre, un reprezentant de la MBC a declarat: „Chiar și luând în considerare situația nefericită a programării grilei SBS, decizia lor este încă o încălcare a eticii în afaceri”, explicând că ar fi incomod și dăunător să promovezi ambele drame la acelasi timp.
Cu toate acestea, o sursă de la SBS a răspuns: „Deoarece zilele săptămânii și intervalele orare în care se va difuza drama sunt diferite și pentru că subiectul celor două drame este complet diferit, nu credem că vor fi probleme de nici un fel .” (legate de difuzarea celro doua drame cu practic aceeași actriță principală)
Ce subiecte propun cele două drame?
În primul rând, „Dr. Lawyer”, viitorul proiect de la MBC, este drama în care va juca, ca protagonist și celebrul So Ji Sub. Ea va aduce în atenția publicului povestea unui chirurg genial care devine avocat în cazuri de malpraxis medical după ce a pierdut totul din cauza unei intervenții chirurgicale trucate. Vom mai afla și parcursul unui procuror care își pierde singura familie și, în caelași timpul, iubitul prin aceeași intervenție chirurgicală nefericită. În prezent, drama este programată să aibă premiera pe 27 mai.
În timp ce, cealaltă dramă, “Woori The Virgin” sau cum era cunoscută drama la început – “Starting Today, We”, care va fi difuzată de cei de la SBS, reprezintă, de fapt, un remake coreean al celebrei comedii romantice americane numită „Jane the Virgin”, care se bazează, de asemenea, pe o telenovela de succes venezueleană. Povestea urmărește o femeie pe nume Oh Woo Ri (rolul lui Im Soo Hyang) care are principii solide și își menține cu strictețe castitatea înainte de căsătorie, dar ajunge să poarte copilul directorului general al unui grup de cosmetice, numit Raphael (rolul lui Sung Hoon), după ce a avut loc un accident în timpul unui examen medical.
“Woori The Virgin” este programată să înceapă pe 9 mai.
Rămâneți aproape pentru mai multe detalii!
Abia aștept ambele seriale și sper eu că ambele să fie de succes cumva și să ne transmită anumite emoții.
There are no comments
Add yours