7b30e3c918f2f1f860bc3c5616cefa77

Jungkook și Namjoon din BTS își liniștesc fanii și clarifică neînțelegerile apărute în presă, legate de “pauza” grupului

Pe 14 iunie, la doar o zi după aniversarea de 9 ani de la debutul grupului, timpul părea că s-a oprit în loc pentru ARMY (denumirea fanilor grupului BTS).

Ca parte din Festa, a fost lansată o filmare de o oră, în care băieții s-au adunat pentru a lua cina împreună și pentru a comunica deschis cu fanii lor. Pe rând, fiecare dintre ei a vorbit nostalgic, cu sinceritate, despre parcursul lui ca membru BTS, cel mai cunoscut și aclamat grup al momentului. După glume, râsete și rememorarea unor întâmplări de la începutul carierei lor, aceștia au atins un subiect sensibil atunci când au impărtășit fanilor dorințele și speranțele lor pentru viitor. Ei au precizat că vor să înceapă un nou capitol, în care să se concentreze mai mult pe carierele lor solo. După aproape zece ani de activitate sub formă de grup, băieții își doresc să evolueze și să se dezvolte și pe cont propriu, ca artiști.

La început, după aflarea acestei vești, fanii de pretutindeni și-au creat cele mai negre scenarii. Iar jurnaliștii din întreaga lume au profitat de temerile fanilor și au publicat articole peste articole, care vorbeau despre “hiatus” (pauză pe o perioadă nedeterminată), destrămarea grupului și anunțau chiar că “BTS IS OVER!” (“Gata cu BTS!”). Asta deși SUGA (Yoongi), a precizat clar în filmare că NU se pune problema ca grupul să se destrame.

Mai mult, la câteva ore după ce știrea a făcut înconjurul lumii, compania a anunțat prin intermediul unui comunicat că neînțelegerea legată de “hiatus”-ul grupului este, de fapt, o greșeală de traducere din limba coreeană în limba engleză. Băieții nu au folosit deloc acest termen în timp ce vorbeau despre decizia lor. Au precizat doar că se vor axa mai mult pe carierele solo. Nicidecum că BTS își va înceta activitățile ca grup.

Văzând isteria creată în jurul acestui subiect, primul dintre membrii care și-a dorit să clarifice lucrurile a fost Jungkook. A doua zi, el a intrat live pe aplicația Vlive, pentru a-i liniști pe fani și a-i asigura că grupul nu se destramă. Transmisiunea lui s-a intitulat chiar “Ce se întâmplă?”.

“M-am trezit astăzi și am constatat că lucrurile au luat-o razna. Despre noi, BTS, că am luat o pauză și grupul se destramă. Am considerat că trebuie să clarific aceste lucruri, așa că am pornit live-ul. Mai avem multe de făcut ca grup. Scopul Cinei BTS a fost de a vă spune planurile noastre de viitor într-un mod destins, într-un cadru confortabil. Vom face activități solo, dar nu este ca și cum nu avem activități ca BTS. Sunt sigur că aceia dintre voi care ați urmărit Cina BTS ar ști asta, dar oamenii care nu au văzut (filmarea n.r.), încă pot avea neînțelegeri. Așa că aș vrea să vă spun din nou că nu ne vom desființa. Mai avem mult de lucru ca grup. Și vom avea mai multe lucrări ca grup, rezervate în viitor. Așa că nu trebuie să vă faceți griji. Mi s-a părut corect să clarific asta o dată, în cazul în care ați putea înțelege greșit. BTS pentru totdeauna,” a precizat Jungkook în Vlive-ul său.

La scurt timp după Vlive-ul lui Jungkook, liderul grupului, RM (Namjoon), a scris o postare lungă pe Weverse (aplicația unde artiștii pot comunica direct cu fanii). Aici, acesta practic a atacat în mod direct presa pentru că a răstălmăcit cuvintele lor și a dramatizat întreaga situație, pentru a crea și mai multă confuzie. El a mai precizat și că grupul are într-adevar o conexiune specială cu fanii și că era sigur că fanii îi vor înțelege și îi vor sprijini, indiferent de deciziile pe care le iau.

“După ce filmarea a fost lansată, am primit cele mai multe mesaje/apeluri din ziua în care am debutat. Privind capturile de ecran și titlurile articolelor, au existat o mulțime de cuvinte cheie provocatoare și parțial interpretate, cum ar fi „destrămare”, „încetarea activității”, „declarație/anunț” etc… Nu este ceva la care nu ne așteptam și nici nu era ceva pentru care nu eram pregătiți, dar există totuși un sentiment amar. […] A fost o mărturisire pentru toți fanii noștri care, în tot acest timp, ne-au oferit acele lucruri speciale fără a căuta nimic în schimb.  Cei care au urmărit filmarea probabil ar ști că, așa cum sugerează titlul „Yet to Come”, ceea ce am vrut să spunem sincer a fost că acesta nu este sfârșitul.  Văzând cum doar clipul cu mine plângând s-a răspândit în mod constant, mă întreb acum dacă reacția mea nu a fost una exagerată. Curajul de a fi sincer aduce întotdeauna neînțelegeri inutile și haos. Haha

Ce vreau să spun este că nu am vorbit aiurea, fără sens. Am vrut să împărtășim toate emoțiile care au existat în acest proces cu curaj și lacrimi. Nu am nicio îndoială că ARMY care ne cunosc ne vor înțelege pe deplin. […] Mulțumim tuturor celor care au urmărit filmarea, transmițându-ne sprijinul lor sincer, iubire și energie, fie de departe sau de aproape. Vom munci din greu pentru a vă arăta tuturor partea noastră bună, atât ca echipă, cât și personal. Mulțumesc,” a scris Namjoon.

Traducere în limba engleză de BOMHARU1230

Recent, BTS a revenit cu mult așteptatul album antologic „Proof” și piesa de titlu „Yet to Come (The Most Beautiful Moment)”.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.