Noua dramă “The Fabulous” se pregătește de lansare
Se pregateste lansarea unu nou serial pe Netflix. Este vorba de una dintre cele mai asteptate productii coreene din aceasta toamna, mai exact drama “The Fabulous” pentru care a fost lansat un nou teaser de curand.
„The Fabulous”, noul serial de la Netflix vobește despre munca, pasiunea, dragostea și prieteniile tinerilor bărbați și femei care s-au avântat curajoși în industria modei. Acesta va prezenta luptele lor de a supraviețui în lumea competitivă a modei, dar și viața lor de zi cu zi extravagantă și pasională în cea mai la modă industrie a națiunii.
Actrița Chae Soo Bin va juca rolul lui Pyo Ji Eun, managerul unei agenții de PR destinată brandurilor de lux. Fiind o persoană care a iubit lucrurile frumoase încă de când era mică, ea luptă pentru a supraviețui în industria modei din care și-a dorit mult să facă parte pentru toată viața.
Minho din trupa SHINee va fi fotograful independent Ji Woo Min, care are totul, de la aspectul fizic impecabil până la abilități foarte bune. Singurul lucru care îi lipsește este pasiunea și nu este genul care să fie foarte legat de muncă sau de dragoste. Cu Pyo Ji Eun, el menține o relație care oscilează undeva între prietenie și începutul unei povești de dragoste.
Noul teaser lansat de producători de curând subliniază haosul, dar și partea glamour a industriei modei și evenimentele extravagante care se desfășoară în acest mediu. După muncă, Pyo Ji Eun și Ji Woo Min se bucură de o noapte plină de evenimente, dar Pyo Ji Eun respinge speculațiile care spun că cei doi sunt mai mult decât prieteni.
E timpul ca și voi să vedeți teaser-ul acestei drame chiar mai jos.
Pe final, doar mai trebuie să zic că nu mai avem așa mult de așteptat până să vedem cum va fi această dramă, pentru că premiera ei este programată chiar la începutul lunii viitoare, mai exact pe 4 noiembrie.
There are no comments
Add yours