1664834321-untitled-1

Un video promoțional LG atrage atenția prin calitatea și imaginea minunate

De curând, LG a fost lăudat de public pentru producția unui promo de o calitate ridicată și sub forma unei animații minunate, pentru unul dintre cele mai revoluționare produse ale companiei.

Mai exact, o reclamă lansată de LG Electronics atrage o atenție imensă din partea publicului în aceste zile.

Recent, brandul coreean LG a lansat un videoclip publicitar produs în colaborare cu o studentă coreeană-americană care și-a postat melodiile pe canalul ei de YouTube. LG a creat un scurt videoclip sub forma unei animații bazat pe piesa „Dive” a Juliei Ryu, care are ca punct de inspirație basmul popular coreean numit „Shimcheong”. Julia Ryu este o studentă de origine coreeană-americană cu specializare în artele spectacolului la Universitatea Harvard și a scris melodia respectivă după ce a fost emoționată de povestea lui Shimcheong.

Foto: Allkpop
Foto: Allkpop

Imediat după lansare reclama a câștigat rapid popularitate, vizionările pe YouTube depășind cu mult așteptările, trecând inițial de 13 mii într-un timp foarte scurt (*în prezent are peste 82 de mii de vizualizări). De fapt, reclama arată procesul prin care filmulețul de animație a fost realizat, în timp ce introduce în mod natural caracteristicile laptopului LG 360, care a fost folosit pentru producția animației și crearea schițelor de design al personajelor.

Foto: Allkpop
Foto: Allkpop

Directorul de comunicare al brandului LG Electronics Korea, Park Hyung Ah, a explicat:Am planificat acest proiect pentru a introduce frumusețea culturii coreene în legătură cu experiența diferențiată a clienților al LG Gram 360”. Ea a adăugat: „Vom continua diverse activități de marketing, astfel încât mai mulți clienți să poată cunoaște valoarea LG Gram”.

Acest videoclip a fost realizat când LG Electronics i-a sugerat Juliei Ryu să folosească LG Gram 360 pentru a realiza un videoclip animat oficial pentru melodia ei „Dive”. Proiectul a fost realizat și în colaborare cu Cobb Studio, o companie de producție de grafică animată din Coreea.

LG a prezentat videoclipul ca „Un videoclip de trei minute care începe cu Shin Cheong sărind în mare, iar videoclipul va captiva spectatorii cu melodia frumoasă și imaginile superbe”.

A venit momentul ca și voi să vedeți cum arată filmulețul promo complet chiar mai jos.


După ce au văzut videoclipul, internauții au început să comenteze astfel:

  • „Wow, au făcut povestea lui Shim Cheong atât de frumoasă”,
  • „Este o adevarată nebunie”,
  • „Credeam că acest video a fost făcut de Disney”,
  •  „Când am auzit melodia, am crezut că este Rapunzel care a făcut reclama și apoi am văzut că este Shim Cheong. Este atât de drăguț și este prima dată când mă uit la o reclamă de atâtea ori”,
  •  “Este atât de bine făcută”, 
  • “Wow, vocea este frumoasă și melodia este atât de bună . Acest promo de data aceasta este cel mai bun”
  • „Sună ca o prințesă Disney”,
  • „Videoclipul este nebun de bun, vreau să cumpăr laptopul”,
  •  „Ați făcut o treabă foarte bună LG!”.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.