Artista care tricotează la 89 de ani și demonstrează că vârsta este doar un număr
„Seo Yoon-nam este dovada vie că niciodată nu este prea târziu să-ți urmezi visele. Majoritatea oamenilor în vârstă de 80 de ani ar considera că este o binecuvântare dacă nu suferă de boli grave. La vârsta de 89 de ani, însă, Seo petrece ore întregi tricotând haine pentru păpuși, scrie The Korea Times. Are, de asemenea, o vedere mai bună decât mulți oameni care au jumătate din vârsta ei.
Seo a fost mereu interesată de artă, încă de când era elevă la liceu. Ea a visat să studieze arta la facultate. Cu toate acestea, schimbarea a venit brusc. Războiul din Coreea dintre anii 1950 și1953 a pus capăt viselor ei. În loc să meargă la facultate, a ajuns să ia cursuri la o școală de tricotaj.
“A fost o perioadă foarte grea pentru toată lumea. Am simțit că trebuie să învăț abilități practice. Femeile s-au chinuit să-și găsească de lucru și nu au rămas cu multe opțiuni. Așa că am învățat să tricotez și să croșetez așa cum au făcut multe fete de vârsta mea”, a declarat Seo în timpul interviului pentru The Korea Times.
În orașul din sud-est, Daegu, ea a învățat să tricoteze, să coasă și să croșeteze de la o profesoară care a studiat în Japonia, renumită pentru modelele de cusături delicate.
Fiind o persoană cu înclinații artistice, căreia îi plăcea să lucreze cu mâinile ei, Seo și-a descoperit curând talentul la tricotat, cusut și croșetat. Și-a depășit colegii de clasă, iar profesoara care i-a recunoscut talentul, i-a predat în cele din urmă afacerea.
Seo a devenit în sfârșit „femeia modernă” pe care și-a imaginat-o. Și-a condus cu succes propria afacere când industria textilă era în plină expansiune în anii 1960 și 1970.
Cu toate acestea, ea s-a pensionat la vârsta de 38 de ani, după ce a născut cel de-al doilea copil în 1971. De atunci, tricotajul a fost pur și simplu hobby-ul ei. A făcut haine pentru familia și prietenii ei.
Abia prin 2005 sau 2006 a găsit o nouă motivație pentru a-și urma pasiunea creativă. Văzând-o pe fiica ei, designerul de bijuterii Choi Woo-hyun, că susține expoziții, i s-a reaprins entuziasmul pentru artă.
“După ce mi-am crescut cei doi copii, m-am cufundat în lumea tricotajului de parcă aș fi devenit dependentă de ea. Stăteam ore întregi și tricotam fără oprire înainte de a merge la culcare”, a spus Seo.
A tricotat haine pentru păpuși, mai ales păpușile Barbie Mattel. Până în prezent a realizat peste 1.000 de piese vestimentare pentru păpuși.
Întrebată de ce insistă să folosească păpușile Barbie ca modele, Seo a spus: „Nu există multe păpuși de bună calitate produse în Coreea, iar păpușile Barbie sunt ușor de îmbrăcat și dezbracat. Când tricotez un articol de îmbrăcăminte, fac numeroase modificări la fel ca atunci când croiești un costum sau o rochie.”
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale ei este că poate nu există suficiente păpuși Barbie pentru a-i satisface cererea. „Este greu să găsești păpuși în zilele noastre pentru că nu mulți copii se mai joacă cu ele. În aprilie, fiul meu a călătorit în Hawaii și m-a întrebat ce vreau cadou. I-am spus să cumpere toate păpușile Barbie pe care le vede. Trebuie fiu unul dintre cei mai mari colecționari de păpuși Barbie”, a spus ea râzând.
O altă caracteristică ce face selecția de haine pentru păpuși a lui Seo atât de specială este delicatețea lor. Seo a spus că inclusiv o păpușă trebuie să poarte lenjerie intimă pentru a arăta bine. Așa că tricotează diverse modele de lenjerie intimă.
Seo nu desenează niciodată o schiță de design înainte de a tricota. „După ce tricotez cusătură după cusătură, mă gândesc în sinea mea: „Ar trebui să adaug acest fir colorat sau să atașez o panglică în schimb?” Fac orice idee îmi vine instantaneu în minte”, a mai spus ea.
Sursa foto: The Korea Times
Artista a susținut prima ei expoziție în 2014, la vârsta de 81 de ani. Mai târziu în același an, mai multe dintre păpușile ei îmbrăcate în tricotaje au fost vândute unui muzeu universitar din Daegu. În 2015, a fost invitată la Milano Expo pentru a-și expune hainele de păpuși tricotate la Pavilionul Coreei.
„Nu am fost acolo, dar fiica mea mi-a spus că vizitatorilor le-au plăcut lucrările mele, în special păpușile Barbie care poartă hanbok (ținută tradițională coreeană)”, a spus Seo.
Artista folosește de obicei fir de croșetat japonez sau italian pentru că sunt de înaltă calitate. “Am încercat să folosesc tot felul de fire, dar cele japoneze și italiene sunt cele mai bune. Rezistă mult și culorile lor nu se estompează în timp”, a spus ea.
Anul trecut a fost un alt moment de neuitat din viața ei. Păpușile ei tricotate au apărut în cel de-al treilea sezon al dramei de succes de pe canalul SBS, „Penthouse”. Fiica lui Seo, Choi, a împărtășit povestea de fundal.
„Scenarista Kim Soon-ok ne-a contactat spunându-ne că are nevoie de două păpuși care să semene cu actrița E Ji-ah. Mama a lucrat aproximativ o lună și jumătate pentru a tricota hainele. I-am cerut coafezei mele personale să tundă păpușile Barbie pentru a mă asigura că arată ca E. Scriitorul și actrița au fost amândoi mulțumiți”, a spus ea.
Pentru cea de-a zecea expoziție care are loc la Seul, Seo a făcut haine tricotate pentru o colecție de păpuși BTS. Nepoata ei, designerul Yoon Bo-min, cu care Seo expune împreună, a spus că au vizionat videoclipurile muzicale ale grupului BTS și le-a studiat stilul vestimentar.
Potrivit lui Yoon, BTS le-a unit pe ea și pe bunica ei, între care există o diferență de 60 de ani. „Oamenii în vârstă ar putea spune că muzica din topurile de astăzi face mult zgomot, dar bunica mea a arătat un mare interes pentru BTS. Ea chiar a amestecat material organza de mătase cu un tricot cu nervuri subțiri pentru a le da un aspect proaspăt”, a spus Yoon.
„Mulți oameni mă întreabă: „Până când ai de gând să tricotezi?” Probabil pentru totdeauna. Tricotez pentru că îmi place să tricotez. Înainte de a ține prima expoziție, am suferit o accidentare la spate. Dar concentrarea pe proiectele de tricotat și organizarea expozițiilor anuale îmi permite să-mi țin mintea departe de durere”, a spus Seo.
There are no comments
Add yours