Cooperare în domeniul sănătății între România și Coreea de Sud. Anunțul autorităților de la București
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat că Guvernul din Coreea de Sud a donat României echipamente medicale în valoare de opt milioane de dolari, precizând că acestea vor dota Institutul Naţional de Sănătate Publică şi centrele regionale de sănătate publică. Alexandru Rafila a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că această donaţie vine ca răspuns la donaţia de vaccinuri pe care România a făcut-o către Coreea de Sud în septembrie 2021, relatează Realitatea.Net.
„Ca răspuns la sprijinul Guvernului României, Guvernul Republicii Coreea a găsit de cuviinţă să ne sprijine în dezvoltarea sistemului de sănătate publică din România. (…) E o donaţie foarte complexă din punctul de vedere al conţinutului. Sunt echipamente pentru Institutul Naţional de Sănătate Publică şi centrele regionale de sănătate publică.
Avem toate elementele natură logistică discutate astfel încât această donaţie, care valorează circa opt milioane de dolari să poată să ajungă în România începând cu jumătatea anului până în luna noiembrie, presupune un transport voluminos din Republica Coreea de echipamente foarte complexe pentru controlul apei, controlul tutunului şi substanţelor conţinute de tutun, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, care înseamnă echipamente de diagnostic, echipamente de secvenţiere, toate aceste lucruri vor ajunge în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş la centrele regionale de sănătate publică ale Institutului”, a declarat ministrul Sănătăţii.
El a fost întrebat dacă aceste echipamente sunt noi şi cât de necesare erau pentru România.
„Da, sunt echipamente noi, cu cea mai nouă tehnologie în domeniu, sunt foarte complexe. Noi de mult ne străduim, de exemplu, să avem un sistem complex de analiză a tutunului şi derivatelor de tutun în ceea ce priveşte compoziţia. Combaterea fumatului şi mai ales a substanţelor novice din produsele de tutun reprezintă o prioritate de sănătate publică. Toate echipamentele sunt noi, la cel mai înalt nivel tehnologic”, a transmis Alexandru Rafila.
There are no comments
Add yours