Jungkook din BTS și Usher lansează videoclipul muzical pentru remixul „Standing Next to You”
Jungkook și Usher au dat foc ringului de dans în noul videoclip pentru remixul piesei „Standing Next to You”, a starului din BTS, scrie Billboard. În acest caz, un depozit abandonat, inundat de lumină naturală reprezintă un club, iar acest duo umple spațiul prin mișcările îndrăznețe.
Clipul începe cu JK și echipa lui de dansatori care se mișcă în ritmul disco al piesei. Starul K-pop e gata de acțiune în pantaloni negri și o vestă asortată, peste un maieu alb, care-i lasă la vedere tatuajele și brațele bine lucrate. Dacă te-ai întrebat vreodată cât de multă influență au avut membrii BTS de la Michael Jackson când vine vorba de stilul lor de dans, această imagine este toată dovada de care ai nevoie că au studiat obsesiv fiecare mișcare de călcâi, apucare de partea dintre picioare și șold a regretatului Rege al Muzicii Pop.
După ce Jungkook și cei șase dansatori ai săi își mișcă suav corpul în timp ce execută mișcări de popping și locking. Cântărețul ocupă centrul scenei în spațiul cavernos, inundat de nunațe aurii de lumină, în ton cu numele albumului său, “Golden” și atinge notele înalte, pe un falsetto perfect, în timp ce dansatorii îi țin suportul microfonului.
Imediat după, Usher intră în cadru pentru a efectua unele dintre manevrele sale arhicunoscute, arătând ca un Terminator într-un club, în pantaloni negri largi, o jachetă de piele neagră tăiată peste un maieu negru, mănuși negre, ochelari de soare și, bineînțeles, medalionul său strălucitor cu litera „U”.
Alunecând agil pe podea cu jocul său de picioare patentat, Ush’ se alătură găștii lui JK și stau unul lângă celălalt și simt vibe-ul piesei. Cei doi fac o a șoldului pentru ultimul minut al cântecului înainte de a se pregăti să părăsească încăperea cu o strângere de mână.
Remix-ul pentru „Standing Next To You” a apărut la începutul acestei luni, cu o strofă nouă de la Usher.
Între timp, Jungkook s-a înrolat în armată, pentru serviciul său obligatoriu, împreună cu colegul de grup Jimin, pe 12 decembrie, scrie NME.
Jin și J-hope au fost primii doi membri ai grupului care s-au înrolat, primul în decembrie 2022 și cel din urmă în aprilie anul acesta. Rapperul Suga s-a înrolat ulterior în septembrie 2023, urmat de RM și V care s-au înrolat cu o zi înaintea lui Jungkook și Jimin.
Toți cei șapte membri ai BTS și-au reînnoit contractele cu Big Hit Music în septembrie 2023. La acel moment, agenția K-pop și-a anunțat planurile de a „împărtăși cu toată lumea o perioadă promoțională completă a grupului pentru BTS în 2025”.
There are no comments
Add yours