Untitled

Coreea de Sud a plasat pe orbită un al doilea satelit militar de spionaj. Ce înseamnă asta?

Coreea de Sud a anunțat luni că a plasat pe orbită un al doilea satelit militar de spionaj, pe fondul intensificării cursei spațiale cu vecinul său, Coreea de Nord.

Satelitul, care a fost fabricat pe teritoriul sud-coreean și transportat cu o rachetă Space X Falcon 9, a stabilit comunicații cu o stație terestră din străinătate la scurt timp după aceea, a informat Ministerul sud-coreean al Apărării într-un comunicat citat de AFP și preluat de G4Media.

„Al doilea satelit de recunoaștere al armatei noastre s-a separat cu succes de vehiculul de lansare în jurul orei 09:02 (00:02 GMT) și a intrat pe orbita țintă”, a precizat acesta.

Satelitul „a stabilit cu succes contactul cu o stație terestră din străinătate în jurul orei 10:57 (0157 GMT)”, a adăugat ministerul.

Potrivit armatei sud-coreene, „capacitățile independente de informații, supraveghere și recunoaștere (ale țării) au fost întărite” prin această lansare reușită. Armata intenționează acum să „efectueze alte lansări”.

În decembrie, Coreea de Sud a confirmat lansarea cu succes a primului său satelit militar de spionaj, transportat tot de o rachetă Falcon 9 a Space X, compania lui Elon Musk, care a decolat de la Centrul spațial John F. Kennedy din Florida.

Ministrul apărării de la Seul a declarat că monitorizează îndeaproape posibilele lansări de sateliți de către Coreea de Nord, care erau programate inițial pentru luna martie.

Lansare pe 15 aprilie?

„Se pare că fac aranjamente suplimentare”, a declarat luni ministrul apărării Shin Won-sik, sugerând că Phenianul ar putea recurge la o lansare pe 15 aprilie.

Această dată marchează aniversarea nașterii liderului fondator al Coreei de Nord, Kim Il Sung, și este de obicei sărbătorită cu teste de armament majore sau parade militare.

Coreea de Nord a anunțat în luna noiembrie a anului trecut că a lansat primul său satelit de spionaj.

Primul satelit al Seulului a transmis autorităților imagini de înaltă rezoluție din centrul Phenianului, iar misiunea sa principală urmează să înceapă în iunie, potrivit agenției sud-coreene de presă Yonhap.

Coreea de Sud intenționează să lanseze în total cinci sateliți de spionaj până în 2025, pentru a monitoriza mai bine Nordul.

Odată ce sateliții vor intra pe orbită și își vor începe misiunea, armata sud-coreeană va putea spiona infrastructurile cheie din Coreea de Nord la fiecare două ore aproximativ, potrivit postului public de televiziune KTV.

La rândul său, Coreea de Nord a afirmat că propriul său satelit se află pe orbită și că a trimis imagini ale bazei americane Pearl Harbor din Hawaii, precum și ale unor „obiective majore” din Coreea de Sud.

Phenianul a reușit să trimită în spațiu dispozitivul său „Malligyong-1” după două încercări eșuate în mai și august 2023.

Potrivit Seulului, Nordul a primit asistență din partea Rusiei în schimbul livrărilor de arme pentru războiul Moscovei din Ucraina.

Experții sunt de părere că această operațiune de succes va permite serviciilor de informații nord-coreene să îmbunătățească strângerea de informații despre Coreea de Sud, în special, și să dispună de date vitale pentru orice eventual conflict.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.